Noi efecte secundare ale paracetamolului au fost identificate. Află care sunt şi cum le poţi evita

Postat la 22 iulie 2017 978 afişări  

Paracetamolul, care se eliberează fără reţetă, este unul dintre cele mai utilizate analgezice, iar dacă rezultatele studiului american vor fi confirmate ar însemna că medicamentul reduce nu numai intensitatea durerilor resimţite de pacienţi, ci şi sentimentul de plăcere al acestora, potrivit theguardian.com, citat de site-ul doctorulcasei.ro.

Noi efecte secundare ale paracetamolului au fost identificate. Află care sunt şi cum le poţi evita
Noi efecte secundare ale paracetamolului au fost identificate. Află...

Oamenii de ştiinţă au demonstrat anterior că paracetamolul (sau acetaminofen) are mai multe efecte, nu doar reducerea durerii. Într-un studiu, oamenii care au luat acest medicament au resimţit nu doar o atenuare a durerii fizice, ci şi o diminuare a durerii emoţionale, sugerând că ambele senzaţii sunt controlate în creier de “circuite” similare.

Cel mai recent studiu, publicat în revista Psychological Science, sugerează că acetaminofenul ar putea avea şi alte efecte, dincolo de uşurarea durerii, şi ar putea duce la o scădere în intensitate a reacţiilor emoţionale în general.

“Pe lângă utilizarea în combaterea durerii, acetaminofenul poate fi văzut ca un medicament universal de atenuare a reacţiilor emoţionale”, a declarat Geoffrey Durso, psiholog în cadrul Ohio State University.

Durso le-a administrat celor 82 de studenţi participanţi la studiu fie 1.000 de miligrame de acetaminofen, fie o pilulă identică, dar care era de fapt un placebo. După o oră, interval în care medicamentul începea să-şi facă simţite efectele, cercetătorul le-a cerut studenţilor să se uite la o serie de 40 de fotografii. Imaginile fuseseră selectate pentru a declanşa răspunsuri emoţionale puternice, unele arătând copii grav afectaţi de malnutriţie sau copii fericiţi care se jucau cu pisici.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

O dinastie pentru un tractor O dinastie pentru un tractor

Fabricile din ţări precum Austria şi Germania au fost la început un model pentru Mircea Oltean, care a preluat fosta uzină comunistă în care a lucrat ca angajat - Irum Reghin. A eficientizat fabrica, a investit în noi tehnologii, a adaptat oferta şi a reuşit să genereze un business profitabil. Acum, fiul său se angajează într-un pariu şi mai îndrăzneţ: tractorul agricol „made in Romania”, care să concureze cu producătorii mondiali de renume.

vezi continuarea
ZF.ro
Veşti URIAŞE pentru salariaţi care pot deschide ŞAMPANIA: Noua LEGE care ARUNCĂ în AER piaţa muncii Veşti URIAŞE pentru salariaţi care pot deschide ŞAMPANIA: Noua LEGE care ARUNCĂ în AER piaţa muncii
Oraşul din România care se transformă radical: Are străzi iluminate cu wifi şi bănci cu încărcare USB. A luat faţa celor mai mari oraşe europene precum Londra, Paris sau Amsterdam
ONE.ro
Incredibil. Cu cât era plătită Andreea Marin la "Surprize, surprize!" Incredibil. Cu cât era plătită Andreea Marin la "Surprize, surprize!"
Jennifer Aniston le-a arătat fanilor casa sa de 21 de milioane de dolari. "N-aş vrea să trăiesc în altă parte"
Cum arată fiica celebrului Stephen Hawking
Descopera.ro
Povestea NEŞTIUTĂ a GENIULUI muzicii din România. Primul CONCERT l-a susţinut în timpul botezului său, dar o MOARTE crâncenă avea să-i curme cariera Povestea NEŞTIUTĂ a GENIULUI muzicii din România. Primul CONCERT l-a susţinut în timpul botezului său, dar o MOARTE crâncenă avea să-i curme cariera
Planul PERICULOS de a ghida EXTRATEREŞTRII către Terra înseamnă şi modificarea Soarelui: „Numai aşa îi atragem”. Urmările ne vor afecta pe toţi
Existenţa oamenilor şi a Pământului este în PERICOL maxim. Anunţul TERIBIL făcut în urmă cu puţin timp de NASA provoacă PANICĂ
Go4it.ro
Religia SATANISTĂ a luat în vizor NETFLIX. Motivul ŞOCANT pentru care sataniştii atacă serviciile de streaming Religia SATANISTĂ a luat în vizor NETFLIX. Motivul ŞOCANT pentru care sataniştii atacă serviciile de streaming
SAMSUNG lansează telefonul va schimba totul. APPLE şi HUAWEI nici măcar nu au visat la asemenea tehnologie
După ce a doborât APPLE de pe locul al doilea, HUAWEI are tehnologia necesară să îngroape complet producătorul IPHONE-uri
Csid.ro
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO
Vopseaua de păr: substanţele toxice pe care le conţin unele produse
Murăturile din comerţ în România - de ce ne pot îmbolnăvi grav?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.