Noi DEZVĂLUIRI despre "John Jihadistul": Călăul ISIS a dansat tango cu un ostatic danez - VIDEO

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 16 octombrie 2015 183 afişări

Un fotograf danez, Daniel Rye, în vârstă de 26 de ani, ţinut ostatic de Statul Islamic (SI) în Siria timp de peste un an, îl descrie pe unul dintre temnicerii săi, Mohammed Emwazi, numit de tabloidele britanice "John Jihadistul", ca fiind nu doar sadic, ci şi "ciudat", relatează CNN.

Într-un interviu acordat săptămâna aceasta, Rye povesteşte tratamentul la care l-a supus bărbatul care purta cagulă şi vorbea în timpul înregistrării unor execuţii SI.

"M-a luat şi am fost nevoit să dansez tango, John şi cu mine", a declarat Rye pentru radiodifuzorul DR.

"Îmi ţineam capul în jos şi mi-era teamă să nu fiu bătut. M-a învârtit prin închisoare. Brusc, s-a răzgândit şi m-a trântit la pământ. Au dat în mine şi m-au lovit cu picioarele. La sfârşit m-au ameninţat că-mi taie nasul cu cleştele şi alte lucruri asemănătoare", a declarat tânărul.

Oficiali occidentali l-au identificat pe acest bărbat ca fiind Mohammed Emwazi.

Michael Weiss, coautorul cărţii "ISIS: Inside the Army of Terror", apreciază că Emwazi dă dovadă de "un simţ sinistru al umorului în ceea ce priveşte tortura, aproape ca în (filmul) Portocala mecanică".

"Este doar o nouă intrare în analele bolnave şi smintite ale modului în care ISIS (unul dintre acronimele SI) tratează fiinţele umane", adaugă el.

Un fost analist CIA, Aki Peritz, apreciază că este posibil ca Emwazi, la fel ca alţi recruţi SI, să fie atras de "grotesc".

"Tipii care conduc această organizaţie şi o mulţime dintre tipii care controlează ostatici sunt sadici", adaugă el.

Potrivit lui Weiss, susţinători online ai SI s-au bucurat când au auzit povestea cu tangoul. Susţinătorii grupării extremiste încearcă să pună semnul egal din punct de vedere moral între relele tratamente la care anchetatori americani i-au supus pe suspecţi jihadişti şi relele tratamente la care sunt supuşi occidentalii răpiţi de SI - de la combinezoanele portocalii şi până la poziţii de stres.

 

Emwazi nu a mai apărut în înregistrări video cu decapitări din ianuarie, iar Weiss se întreabă dacă acesta mai este în Siria.

"Statutul său a decăzut în ultimele luni, de când a fost demsacat", apreciază Weiss. "Se pare că a fugit. Deci nu este tocmai celebritatea şi purtătorul de cuvânt care obişnuia să fie", adaugă el.

Mai trăieşte "John Jihadistul"?

O posibilă explicaţie, în opinia lui Peritz, ar fi că SI nu ar mai avea ostatici occidentali pe care să-i execute.

Însă el avertizează că acest lucru nu înseamnă că Emwazi nu mai este o ameninţare. "Dacă mai există vreun ostatic occidental, mai mult ca sigur (Emwazi) va apărea în înregistrarea video de la execuţie", subliniază el.

Rye a fost ţinut ostatic în Siria din mai 2013 şi până în iunie 2014, uneori împreună cu alţi ostatici străini, inclusiv cu americanul James Foley. El a declarat pentru ziarul danez Berlingske că Foley s-a remarcat ca un bărbat cald şi drept, chiar şi în captivitate, unde aveau loc încăierări pentru mâncare, iar agresivitatea stătea gata să izbucnească.

El a spus că a promis să memoreze o ultimă scrisoare de la Foley şi că a trimis-o familiei acestuia imediat ce a fost eliberat.

"A fost teribil. A fost o scrisoare despre moarte, în care şi-a luat adio de la familia sa", a declarat fostul ostatic pentru Berlingske. "Dacă m-aş gândi la acea scrisoare în fiecare zi, aş fi o epavă în prezent", a adăugat el.

Rye se pare că a fost eliberat în schimbul unei sume importante de bani, plătită de către familia sa, cu două luni înainte ca decapitarea lui Foley să apară în prima dintr-o serie de înregistrări macabre.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DANEMARCA,
OSTATIC,
STATUL ISLAMIC
/actualitate/noi-dezvaluiri-despre-john-jihadistul-calaul-isis-a-dansat-tango-cu-un-ostatic-danez-video-14849419
14849419
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.