Nicuşor Dan: Măsurile de austeritate sunt provizorii; Guvernul a spus că nu creşte TVA la învestire

Autor: Laura Buciu Postat la 14 iulie 2025 33 afişări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că măsurile de austeritate sunt provizorii, iar în ceea ce priveşte creşterea TVA-ului, a spus că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va creşte. Administraţia Prezidenţială reduce bugetul cu 20%.

Nicuşor Dan: Măsurile de austeritate sunt provizorii; Guvernul a spus că nu creşte TVA la învestire

Nicuşor Dan a spus, în conferinţă de presă, luni, că vrea să le transmită românilor că măsurile de austeritate sunt „o chestiune provizorie”.

„România are potenţial economic. Aşa cum am spus de mai multe ori, la sfârşit de 2026, dacă nu facem greşeli, vom intra în OCDE şi, în felul acesta, România va fi interesantă pentru investitori străini. De asemenea, economia românească lumească are un potenţial de dezvoltare imediat ce vom trece peste această scurtă perioadă de redresare”, a spus Dan.

El a dat asigurări pentru investitori şi pieţe financiare că „suntem oameni serioşi, am promis că facem reformele, vom face pentru ca situaţia financiară a României să se redreseze”.

De asemenea, Nicuşor Dan a mai spus că în momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administraţia Prezidenţială va propune o reducere cu 20% a bugetului propriu pentru a participa la acest efort colectiv.

Dan a explicat şi de ce nu s-a început cu măsuri de corecţie a privilegilor, înainte de măsuri care să afecteze toată lumea.

„Răspunsul este că a fost o presiune a timpului pentru pieţele financiare care au fost expuse an de zile la promisiuni neonorate ale României de a reduce cheltuielile, singurul răspuns care era credibil pentru ei sub presiunea timpului a fost că vor creşte venituri.

Însă, pe chestiunea TVA-ului, de care sunt sigur că sunteţi interesaţi, angajamentul guvernului în momentul în care el a fost investit a fost că TVA-ul nu va creşte. Şi că vom avea o reevaluare la începutul lunii octombrie, înainte de evaluarea Comisiei din 15 octombrie şi vom vedea în acel moment dacă măsurile sunt suficiente sau nu. Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără majorarea TVA-ului, erau nevoie şi erau absolut realizabile un set de măsuri, discuţii cu Comisia, cu agenţia de rating şi această măsură putea să nu fie luată la acest moment”, a mai spus preşedintele.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dan,
austeritate,
tva

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.