Nicuşor Dan, despre decizia Guvernului de a creşte TVA: Nu puteam să fac un scandal din asta
Preşedintele României afirmă că a impus explicit Guvernului menţinerea cotei TVA, dar spune că nu a putut provoca o criză politică după ce Executivul a decis majorarea taxei.
Şeful statului a fost întrebat, la 40 de întrebări cu Denise Rifai, despre angajamentul asumat în campania electorală privind menţinerea cotei TVA la 19%, în contextul în care Guvernul a decis ulterior majorarea acesteia la 21%, şi dacă se consideră trădat de premierul Ilie Bolojan.
„Eu cred că pe chestiunile mari există bună credinţă de la fiecare din partidele şi implicit de la liderii partidelor care sunt implicaţi în această coaliţie. Când am făcut promisiunea şi când am numit primul-ministru, vă aduceţi aminte că a fost cam o lună între preluarea mandatului şi numirea guvernului, în acea lună am discutat cu foarte multă lume din structurile statului, de la Ministerul Finanţelor, din diferite locuri unde se cheltuiau banii, de la ministerul fondurilor, şi am venit cu o schemă, o structură de buget naţional cu nişte măsuri care, în opinia mea, puteau reduce deficitul fără să fie crescut TVA-ul, pentru că creşterea TVA însemna creşterea de preţuri şi scăderea cu cam 10% a puterii de cumpărare a românilor, ceea ce este foarte important”, a spus Dan.
Preşedintele României a mai spus că menţinerea TVA a fost o condiţie explicită impusă la formarea Guvernului, însă Executivul a revenit ulterior asupra acestei decizii, iar el a ales să nu genereze un conflict politic.
„Asta a fost condiţia pentru că am fost întrebat atunci cum pot impune acest lucru, deşi nu este o atribuţie executivă, şi am spus impunând guvernului, şi asta am făcut la formarea guvernului, condiţia mea a fost să nu crească TVA-ul. O săptămână sau zece zile mai târziu, guvernul a spus că nu se poate altfel. În condiţiile în care era România atunci, nu puteam să fac un scandal din asta. Pe scurt, asta a fost. Eu cred că fiecare dintre partide şi liderii partidelor lucrează cu bună credinţă, iar oamenii ne vor evalua pe toţi”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













