Nepalul a redeschis Everestul pentru alpinişti, după cutremurul devastator din aprilie

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 24 august 2015 49 afişări

Nepalul a redeschis Everestul pentru alipinişti, după cutremurul devastator care a declanşat o avalanşă ce a ucis 19 alpinişti în aprilie şi care a pus capăt sezonului de primăvară, relatează AP în pagina electronică.

Alpinistul japonez Nobukazu Kuriki este primul care încearcă să escaladeze cel mai înalt vârf din lume, după cutremur. Ministrul nepalez al Turismului Kripasur Sherpa i-a înmânat lui Kuriki permisul de căţărare duminică, într-o ceremonie la Kathmandu.

Kuriki intenţionează să plece pe munte marţi, cu un elicopter, şi plănuieşte să ajungă pe vârf la mijlocul lui septembrie. Sezonul de toamnă este considerat dificil pe Everest şi este, în general, evitat de către alpinişti.

"Principalul obiectiv al expediţiei mele este să transmit mesajul că Nepalul este sigur pentru alpinişti şi drumeţi chiar şi după cutremur", a declarat Kuriki pentru presă.

Este a cincea încercare a lui Kuriki de a cuceri Everestul. Încercările sale anterioare de ajunge pe vârful de 8.850 de metri au eşuat. În ultima dintre ele, în 2012, el şi-a piedut nouă degete din cauza degerăturilor.

De la cutremurul din aprilie, care s-a soldat cu aproape 9.000 de morţi, Nepalul încearcă cu disperare să aducă înapoi zecile de mii de turişti care practică drumeţii în munţii acestei ţări şi care se caţără pe vârfurile Munţilor Himalaya.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NEPAL,
ALPINISM,
CUTREMUR
/actualitate/nepalul-a-redeschis-everestul-pentru-alpinisti-dupa-cutremurul-devastator-din-aprilie-14685771
14685771
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.