Nazare: Comisia Europeană a avertizat din ianuarie despre riscul suspendării fondurilor europene
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că avertizările privind posibila suspendare a fondurilor europene au fost transmise de Comisia Europeană încă din ianuarie, mult înainte de discuţiile publice din iulie, şi că România a câştigat credibilitate prin măsurile luate până acum.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat joi seară, la Antena 3, că riscul suspendării fondurilor europene nu a fost o surpriză apărută în vară, ci fusese semnalat de Comisia Europeană prin avertizări trimise în ianuarie, aprilie şi începutul lunii iunie 2025.
„Procedura a fost declanşată, dar am avut un Consiliu care ne-a evaluat pozitiv, iar mesajul către Parlament a apreciat paşii făcuţi”, a spus ministrul.
Nazare a subliniat că România a luat măsuri importante şi „s-a ţinut de cuvânt”, câştigând astfel credibilitate în negocierile cu Bruxelles-ul.
El a menţionat două momente decisive în perioada următoare: Consiliul din 10 octombrie şi cel din noiembrie, când vor avea loc evaluarea procedurii de deficit excesiv, adoptarea noului buget PNRR şi discuţiile legate de evitarea suspendării fondurilor.
Potrivit ministrului, dacă măsurile nu ar fi fost implementate, România risca o sancţiune de până la 10% din sumele europene angajate pentru 2026. „Uitându-mă la rezultate, cred că suntem pe un drum bun”, a adăugat Nazare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













