Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Rata dobânzii trebuie să se apropie de rata inflaţiei (5,41%). Noi sperăm ca această unire să se facă mai jos, nu sus, de aceea am insistat să luăm măsuri din timp

Postat la 04 iulie 2018 93 afişări

Rata dobânzii trebuie să se apropie de rata inflaţiei (n.red. 5,41% în luna mai). Noi sperăm ca această unire să se facă mai jos, nu sus, de aceea am insistat să luăm măsuri din timp, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu în discursul de după şedinţa BNR.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Rata dobânzii trebuie să se apropie de rata inflaţiei (5,41%). Noi sperăm ca această unire să se facă mai jos, nu sus, de aceea am insistat să luăm măsuri din timp

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri menţinerea dobânzii de politică monetară la 2,50%, păstrând totodată şi dobânzile pentru facilitatea de depozit, la 1,50%, şi a celei pentru facilitatea de creditare, la 3,50%.

 

”Întărirea dobânzii de politică monetară nu înseamnă neapărat creşterea ratei de politică monetară. Politicile le care le-am dus sunt politici pe care le-am anunţat. Acestea au făcut ca dobânzile să nu se mai situeze sub rata de politică monetară, ci peste. Avem un mesaj: politica monetară e mai tare decât arată rata de politică monetară în prezent. Iar acest lucru îi ajută şi pe cei cu credite, care cred că sunt dezavantajaţi”, a spus Mugur Isărescu. 

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.