Într-o perioadă în care tot mai mulţi absolvenţi de Informatică aleg să lucreze în marile clădiri de birouri, cu geamuri din sticlă, stând în faţa unui laptop şi scriind cod de la nouă la cinci, un tânăr de 23 de ani a făcut o alegere diferită: s-a aşezat la catedră, în faţa unor elevi nu cu foarte mult mai mici decât el, din dorinţa de a aduce un suflu nou în învăţământ.

♦ Tudor Oprea predă informatică şi TIC la 21 de clase de gimnaziu, care însumează peste 500 de elevi.

Într-o perioadă în care tot mai mulţi absolvenţi de Informatică aleg să lucreze în marile clădiri de birouri, cu geamuri din sticlă, stând în faţa unui laptop şi scriind cod de la nouă la cinci, un tânăr de 23 de ani a făcut o alegere diferită: s-a aşezat la catedră, în faţa unor elevi nu cu foarte mult mai mici decât el, din dorinţa de a aduce un suflu nou în învăţământ.

„A fost o alegere conştientă şi asu­mată. în învăţământ am găsit o stabi­litate, prin faptul că nu mă poate da afară nimeni peste noapte dacă se fac restructurări. Am siguranţa că, indife­rent ce se întâmplă mâine, eu am unde să merg să lucrez. Cred că, dacă faci ceea ce îţi place, satisfacţiile vor veni pe parcurs, inclusiv pe partea finan­cia­ră.

(...) Pentru mine, satisfacţia pe care ţi-o aduce meseria de profesor şi, mai ales, de diriginte contează mai mult decât partea financiară. Aceşti copii, care sunt viitori adulţi, te apreciază şi peste ani îşi vor aminti de tine şi de ce i-ai învăţat, iar asta nu se poate cum­pă­ra cu bani“, povesteşte, în cadrul emisiunii Gen Z, susţinută de Banca Transilvania, Tudor Oprea, profesor de informatică la şcoala Gimnazială „Avram Iancu“ din Bucureşti şi fondatorul proiectului Dacia Roşie.

Astăzi, el predă la 21 de clase de gimnaziu, care însumează peste 500 de elevi. Elevii de astăzi, spune acesta, sunt mult mai deschişi către tehno­logie, ceea ce, pentru el, ca profesor, repre­zintă o provocare continuă, întrucât trebuie să fie la curent cu noutăţile, pentru a le putea răspunde la întrebări.

Drumul către catedră nu a fost unul planificat de la început. Tudor spu­ne că o profesoară din liceu l-a în­dru­mat spre Facultatea de Infor­matică, iar în timpul studiilor şi-a dat seama că îi place mai mult să lucreze cu oamenii decât să petreacă întreaga zi în faţa unui calculator.

„Am intrat la facultate, m-am înscris şi la modulul psihopedagogic şi am zis că, dacă nu voi găsi ceva care să îmi placă mai mult pe parcursul facultăţii, o să devin profesor. Deşi mi-a plăcut foarte mult informatica, mi-am dat seama că nu îmi place să stau în faţa unui calculator toată ziua. Adică nu pot, efectiv, doar să pro­gra­mez, să mă lupt cu nişte erori“, a mai spus tânărul profesor.

În activitatea sa la catedră, Tudor se străduieşte să combine apropierea faţă de elevi cu fermitatea necesară, însă este atent ca din acest mix să nu lipsească partea umană.

„Toţi profesorii au şi acea parte umană, dar, de multe ori, nu vor să le-o arate elevilor, pentru că poate aşa consideră că este mai bine. Eu cred că e important să găsesc acel echilibru între a fi prieten cu ei şi a-i sancţiona atunci când este cazul“, afirmă el.

Tânărul a găsit sprijin în cancelarie, unde, fiind cel mai tânăr profesor, apreciază colaborarea şi sprijinul colegilor mai experimentaţi. învaţă constant din experienţele celorlalţi profesori, dar şi din interacţiunea cu propriii elevi. Pune accent pe feedbackul constant şi pe adaptarea comportamentului didactic la particularităţile fiecărui copil şi spune că fiecare elev este unic şi necesită abordări diferite.

Tânărul profesor consideră că informatica nu se poate face nicidecum pe hârtie, astfel că, în cazul elevilor lui, calculatorul este nelipsit.

„Facem informatică pe calculator, nu pe caiet. (...) E foarte important să facem lucrurile practic la informatică. Dacă doar scriem pe caiet sau doar deschidem un manual, cel puţin la informatică, n-avem cum să reuşim“, explică el.

Jobul de profesor a fost şi primul job al lui Tudor Oprea. S-a angajat imediat după facultate. în ultimul an s-a înscris la titularizare şi a reuşit să obţină o notă suficient de mare încât să îşi poată alege orice şcoală care avea un post liber.

În paralel cu profesoratul, tânărul şi-a transformat pasiunea pentru maşinile vechi într-un mic business. El a înfiinţat, în urmă cu câţiva ani, proiectul Dacia Roşie, prin care redă o nouă viaţă autoturismelor marca Dacia.

„Dacia Roşie este proiectul meu de suflet. Este o colecţie de maşini de epocă, marca Dacia, fabricate între 1969 şi 2004. Am adunat aproximativ 50 de astfel de maşini, pe care le păstrez şi pe care încerc să le aduc într-o stare cât mai bună.“ în viitor, planul său este să deschidă un muzeu dedicat acestor maşini.