Motivul pentru care RyanAir a anulat peste 100 de zboruri

Autor: Ioana Matei Postat la 05 iulie 2016 2042 afişări

Motivul pentru care RyanAir a anulat peste 100 de zboruri

O grevă a controlorilor de trafic aerian din Franţa a cauzat anularea în cursul acestei zile a 102 zboruri ai Ryanair, potrivit presei internaţionale. În consecinţă, peste 18.000 de clienţi ai operatorului irlandez low-cost au zborurile anulate astăzi, iar peste 100.000 de pasageri se confruntă cu întârzieri. 

“În iunie, traficul de pasageri al Ryanair a crescut cu 11% până la 10.6 milioane de clienţi, în timp ce gradul de ocupare a sărit cu 1% până la 94%. Aceste numere lunare record ale gradului de ocupare şi ale traficului, au fost oferite, la tarife mici, în ciuda repetatelor întreruperi cauzate de grevele inacceptabile ale controlorilor de trafic aerian francezi, ocazie cu care ţinem să facem un nou apel către Comisia Europeană de a lua măsuri urgente în vederea reducerii impactului pe care aceste greve le au asupra cetăţenilor europeni şi a pieţei unice”, a declarat Kenny Jacobs, chief marketing officer al Ryanair.

Compania aeriană low-cost Ryanair a înregistrat în luna iunie o creştere a traficului cu 11%, ajungând astfel până la 10,6 milioane de clienţi, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.  În acelaşi timp, gradul de ocupare a aeronavelor a crescut cu 1%, până la 94%.

Jacobs face referire la grevele sindicatelor controlorilor de trafic aerian francez, ce au avut loc de 13 ori în ultimele 14 săptămâni, dintre care cea mai recentă astăzi, 5 iulie.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/motivul-pentru-care-ryanair-a-anulat-peste-100-de-zboruri-15517713
15517713
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.