Moştenitorul unui imperiu auto şi-a înscenat propria răpire. Care a fost motivul

Postat la 25 iunie 2017 332 afişări

Unul dintre moştenitorii imperiului Fiat a fost trimis în judecată, fiind acuzat că şi-a înscenat propria răpire.

Moştenitorul unui imperiu auto şi-a înscenat propria răpire. Care a fost motivul

Lapo Elkann, nepot al fondatorului Fiat Gianni Agnelli, şi-a sunat familia din New York şi a spus că a fost răpit de o prostituată, iar aceasta ar cere 10.000 de dolari pentru a-i da drumul.

Autorităţile l-au găsit însă în cartierul Manhattan şi au ajuns la concluzia că acesta ar fi inventat toată povestea, având nevoie de bani pentru droguri şi băutură.

Lapo Elkann a transmis celor care îl urmăreau pe Instagram că pleacă din Italia pentru a se ocupa de "mai multe proiecte şi idei noi"; el a ajuns la New York săptămâna trecută.

În declaraţie dată poliţiei, el a spus că a fost reţinut în apartamentul din Manhattan de vineri până duminică. Autorităţile spun însă că acesta s-a aflat acolo de bunăvoie, consumând cantităţi semnificative de alcool şi droguri.

Lapo Elkann este acţionar al Fiat, dar nu are niciun rol în conducerea companiei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.