MOMENT ISTORIC: SUA au redeschis ambasada din Cuba, după 54 de ani. Kerry: "Venise momentul pentru o schimbare a direcţiei" - VIDEO

Autor: Mihai Draghici Postat la 14 august 2015 98 afişări

Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, a participat, vineri, la ceremonia de redeschidere a ambasadei americane la Havana, după 54 de ani de pauză în relaţiile diplomatice bilaterale.

Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, a participat, vineri, la ceremonia de redeschidere a ambasadei americane la Havana, după 54 de ani de pauză în relaţiile diplomatice bilaterale.

John Kerry a ridicat drapelul Statelor Unite în faţa clădirii ambasadei Statelor Unite, în prezenţa a sute de diplomaţi americani, cubanezi şi din alte ţări.

"Prieteni, nu este necesar un dispozitiv GPS pentru a înţelege că drumul spre izolare şi îndepărtare pe care mergeau Statele Unite şi Cuba nu era unul potrivit şi că venise momentul pentru o schimbare a direcţiei", a declarat Kerry.

"În Statele Unite, acest lucru înseamnă recunoaşterea faptului că politicile Statelor Unite nu sunt o menghină în care să fie conturat viitorul Cubei", a adăugat Kerry.

La ceremonie au asistat şi cei trei militari americani care coborâseră drapelul la închiderea ambasadei Statelor Unite din Cuba, în cursul izbucnirii crizei, în anul 1961.

Redeschiderea ambasadelor este un pas important în sensul normalizării relaţiilor diplomatice şi economice între Statele Unite şi Cuba după zeci de ani de ostilităţi specifice Războiului Rece. Statele Unite întrerupseseră relaţiile cu regimul comunist cubanez în anul 1961.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat în decembrie 2014 renunţarea la "abordarea politică desuetă" de izolare a Cubei. În mai, Statele Unite au decis eliminarea Cubei de pe lista ţărilor acuzate de susţinerea terorismului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
CUBA,
redeschidere,
ambasada
/actualitate/moment-istoric-sua-au-redeschis-ambasada-din-cuba-dupa-54-de-ani-kerry-venise-momentul-pentru-o-schimbare-a-directiei-video-14675987
14675987
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Top 10 cele mai căutate joburi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.