Misiuni pe bandă rulantă în Argeş. Mai multe clădiri, inclusiv din Piteşti, s-au inundat

Autor: Petru Mazilu Postat la 30 noiembrie 2025 18 afişări

Echipele de intervenţie din judeţul Argeş au avut numeroase misiuni pentru a înlătura efectele ploilor torenţiale din noaptea de sâmbătă spre duminică. Mai multe clădiri, inclusiv din oraşul Piteşti, s-au inundat, şi câţiva copaci au căzut peste drumuri.

Misiuni pe bandă rulantă în Argeş. Mai multe clădiri, inclusiv din Piteşti, s-au inundat

ISU Argeş anunţă că în ultimele 24 de ore pompierii au avut numeroase misiuni. Este vorba despre „degajarea unor copaci căzuţi de carosabil sau pe fire de electricitate, în oraşul Costeşti, municipiul Piteşti şi comunele Ciofrângeni, Broşteni şi Băiculeşti”.

De asemenea, a fost extrasă apa adunată în curţile unor gospodării din municipiul Piteşti, oraşul Ştefăneşti şi comunele Bradu, Poiana Lacului, Bascov, Bogaţi şi Mozăceni, dar şi din subsolul unei case din Câmpulung. Apa a fost scoasă cu ajutorul unor motopompe.

Totodată, pompierii au luat „măsurile specifice în cazul unui stâlp de electricitate care prezenta pericol de cădere pe o stradă din comuna Bârla.”

Salvatorii au primit şi o sesizare de inundaţie într-o zonă cu mai multe clădiri din municipiul Piteşti, de pe Calea Câmpulung.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ploi,
pompieri,
misiuni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.