Mişcare neaşteptată: ”Copilul minune” al Petromului, cel care a descoperit zăcămintele din Marea Neagră, a plecat din companie

Postat la 13 ianuarie 2016 697 afişări

Mişcare neaşteptată: ”Copilul minune” al Petromului, cel care a descoperit zăcămintele din Marea Neagră, a plecat din companie

 Gabriel Selischi, membru al directoratului Petrom, responsabil pentru activitatea de explorarea şi producţie, ar urma să părăsească boardul Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România. Reprezentanţii Petrom nu au comentat pe baza acestei informaţii, iar Selischi nu a putut fi contactat.

Gabriel Selischi, 48 de ani, este românul care din toamna anului 2013 are pe mână cea mai mare comoară din portofoliul Petrom, activitatea de explorare şi producţie, adică rezervele de petrol şi gaze ale companiei. Practic, prin activitatea sa, Selischi era responsabil pentru jumătate din producţia de gaze a României şi aproape toată producţia de petrol. Tot el coordona pariul Petrom cu zona de mare adâncime din Marea Neagră, cea mai provocatoare expediţie în care s-a avântat până acum producătorul de petrol şi gaze.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/miscare-neasteptata-copilul-minune-al-petromului-cel-care-a-descoperit-zacamintele-din-marea-neagra-a-plecat-din-companie-14964406
14964406
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.