Mircea Sandu, interzis pe Arena Naţională: "Nu am cum să vorbesc cu domnul primar"

Postat la 02 iulie 2013 55 afişări

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că i s-a interzis accesul pe Arena Naţională unde dorea să inspecteze starea gazonului pe care se va disputa Supercupa României, la 10 iulie, între Steaua şi Petrolul Ploieşti.

Mircea Sandu, interzis pe Arena Naţională: "Nu am cum să vorbesc cu domnul primar"

"Nu mi-au dat voie să văd terenul. Mi s-a interzis accesul în incinta stadionului. Nu am văzut gazonul, probabil că asta se şi urmăreşte, să nu-l vedem. Tocmai că peste câteva zile se va disputa Supercupa m-am dus astăzi să văd care e situaţia. Am citit că domnul primar s-a angajat că va fi schimbat tot gazonul. Şi m-am dus să văd dacă se acţionează în vreun fel, pentru că mai sunt şase zile, şapte cu ziua jocului. Şi omul de acolo de la firmă săracul mi-a zis «Domnule, îmi pare rău, nu poate să intre nimeni». «Domnule dar eu sunt cutare, mă ocup de organizarea unui meci». Dar avem interdicţie pe stadion. Asta e soarta noastră",a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/mircea-sandu-interzis-pe-arena-nationala-nu-am-cum-sa-vorbesc-cu-domnul-primar-11068597
11068597
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.