Minunea din Maramureş. Oraşul în care se reciclează de 10 ori mai mult decât în restul ţării
România are cea mai mică rată de reciclare a deşeurilor din toată Uniunea Europeană: sub 5%.
În mod paradoxal, nu aceasta este cifra care ne arată adevărata dimensiune a incompetenţei şi a lipsei de viziune de la vârful statului român. Toate acestea sunt scoase în evidenţă de exemplele câtorva comunităţi care, prin propriile forţe, au dovedit că reciclarea gunoiului nu este o treabă chiar atât de complicată.
La Târgu-Lăpuş, în nordul ţării, se reciclează între 40% şi 60% din deşeuri, cam la nivelul Belgiei sau Austriei. S-a ajuns aici după ce autorităţile locale au hotărât să nu mai aştepte implementarea unor proiecte de la centru şi au accesat fonduri europene care le-au permis să pună pe picioare propriul sistem de colectare selectivă. În loc să sprijine comunitatea, statul român a găsit că succesul lăpuşenilor e cam suspect, aşa că a încercat să le ia oamenilor pubelele din curte şi să integreze sistemul local, care funcţionează foarte bine, în actualul sistem naţional, care este un eşec.
În oraşul Târgu-Lăpuş din Maramureş, toată lumea ştie să colecteaze selectiv. Cei care n-u ştiut sau n-au vrut să ştie, au fost amendaţi şi au învăţat. Când unul a greşit, tot blocul a primit amendă. Nu se gândesc oamenii prea mult la natură, că gunoiul aruncat unde nu trebuie otrăveşte pământul şi apa, dar uite că s-au obişnuit cu ideea selectării.
Au primit pe gratis pubele şi containere, iar acum sunt obligaţi să le folosească.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











