La sfarsitul lui octombrie, liderii celor 25 de state membre au semnat (foto) Constitutia UE, actul fundamental al unei comunitati de state cu 450 de milioane de locuitori - a treia entitate demografica a planetei, dupa China si India. In fine, seful Comisiei Europene in perioada 1999-2004, Romano Prodi, si-a incheiat in toamna un mandat de o importanta istorica greu de egalat, avand in vedere ca sub presedintia lui a fost introdusa moneda unica europeana si au fost luate cele mai dificile decizii privind extinderea. O expansiune a Uniunii in zona Balcanilor si cuprinderea Turciei n-ar mai face acum decat sa desavarseasca visul unei Europe unificate, armonioase si puternice.

In realitate insa, visul cu pricina s-a impiedicat la tot pasul de piedici subiective si obiective, ajungand aproape sa semene a cosmar. Extinderea de la 1 mai a adus in casa comuna a Europei o multime de necunoscuti, parte din ei cam prea saraci pentru clubul select unde au intrat; ideea ca urmatoarele valuri de integrare vor aduce noi membri inca mai saraci si mai necunoscuti a iritat deja spiritele in destule tari ale "vechii Europe" si a starnit polemici politice aprinse, imposibil de linistit doar prin diplomatia liderilor care n-au incetat sa proclame ca primirea de noi membri nu face decat sa imbogateasca Uniunea.

Nici vechii membri n-au fost de prea mare ajutor: contextul unui dolar tot mai slab in raport cu euro a scos in evidenta lipsa de competitivitate a economiei europene fata de cea americana si a redeschis discutiile despre parametrii prea rigizi ai Pactului de Stabilitate si Crestere. Unii membri au fentat de-a dreptul parametrii respectivi, declarand pur si simplu deficite bugetare mai mici pe ultimii ani: a fost cazul Greciei, pe care insa Bruxelles-ul se fereste s-o pedepseasca prea tare, atata vreme cat inclusiv Germaniei, Frantei sau Italiei le e greu sa respecte Pactul.

Mai departe, armonizarea culturala pe continent se dovedeste poate cel mai greu de atins. Redactarea Constitutiei europene, un proces mult mai indelungat si mai anevoios decat se crezuse, a impartit practic Europa in doua tabere, in functie de atitudinea fata de includerea in text a referirii la originile crestine ale civilizatiei europene. Iar faptul ca s-a optat in final pentru imaginea unei Europe laice nu arata atat intentia de modernizare, de iesire de sub tutela Bisericii, cat deferenta fata de vecinatatea tot mai nelinistitoare a islamismului: mai intai sub forma valurilor masive de imigranti musulmani, mai in perspectiva sub forma integrarii Turciei, tara musulmana cu o populatie cat cea la un loc a celor 10 state proaspat primite in UE la 1 mai.

Unii comentatori au admis ca inmultirea membrilor UE poate ajunge sa insemne de fapt inmultirea problemelor cu care se confrunta institutiile europene, incepand chiar cu dificultatea traducerii textelor si a dezbaterilor comunitare in limbile tuturor tarilor. Deocamdata, esecul fara precedent al primei Comisii Barroso dovedeste ca unitatea europeana sufera in primul rand la capitolul institutiilor comunitare. Ambitia Parlamentului European de a-si impune autoritatea, cu pretul unei amanari rusinoase a preluarii mandatului de catre noua Comisie Europeana, vesteste un viitor destul de complicat al Uniunii, unde impartirea puterii va deveni din ce in ce mai dificila.