Minivacanţa de Rusalii pe litoral: Tarife între 50 şi 325 lei pe noapte

Autor: Cosmin Vaideanu Postat la 21 mai 2015 301 afişări

Hotelierii de pe litoral şi din Delta Dunării au pregătit oferte speciale pentru minivacanţa de Rusalii, acestea pornind de la 50 de lei de persoană pe noapte şi ajungând până la 325 de lei de persoană pe noapte, în aceste tarife turiştii beneficiind şi de acces la piscină, saună sau fitness.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, în funcţie de dotările hotelului, pachetele de cazare pentru două, trei sau patru nopţi includ accesul gratuit la piscină, sauna sau fitness, organizarea unor seri cu muzică românească sau grecească, precum şi petreceri speciale pentru copii, cu tombole şi ateliere de creaţie.

Astfel, în staţiunea Mamaia, preţurile pentru minivacanţa de Rusalii pornesc de la 50 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele, 60 de lei de persoană pe noapte, cu mic dejun inclus, la hoteluri de trei stele, 130 lei de persoană pe noapte, cu mic dejun inclus, sau 150 de lei de persoană pe noapte, cu demipensiune şi acces la piscină - la hoteluri de patru stele şi 325 de lei de persoană pe noapte, cu demipensiune, acces la plajă, piscină, sală de fitness şi loc de joacă pentru copii - la hotel de cinci stele.

În Eforie Nord, turiştii care vor veni pe litoral în minivacanţa de Rusalii vor plăti 70 de lei pe noapte la hoteluri de trei stele, având şi micul dejun inclus, şi 265 de lei de persoană pe noapte, demipensiune, spa şi activităţi pentru copii - la hoteluri de patru stele.

În staţiunea Venus, tarifele sunt de 81 de lei de persoană pe noapte la hotel de patru stele, având micul dejun inclus, program artistic, piscină, fitness.

De asemenea, în localitatea Murighiol din judeţul Tulcea la o pensiune de trei stele tariful este de 120 de lei de persoană pe noapte, cazare cu pensiune completă, iar în localitatea Crişan, tot în Tulcea, la o pensiune de patru stele preţul este de 370 lei de persoană pentru o noapte, cazare cu pensiune completă, în acest tarif fiind inclus şi transferul de la Murighiol la Crişan, excursii pe canale şi la Pădurea Letea.

Totodată, în minivacanţa de Rusalii turiştii vor avea diverse posibilităţi de agrement pe litoral, printre care o expoziţie de flori şi plante decorative la Mamaia, concerte la Zilele oraşului Ovidiu, festival de etno-jazz de la Tulcea, întreceri sportive sau competiţii de dans.

“În minivacanţa de Rusalii continuăm să atragem turişti prin tarife atractive, programe şi oferte speciale, condiţii de cazare pentru toate bugetele şi o serie bogată şi atractivă de evenimente. Va fi o vară fierbinte, în care strategia noastră de dezvoltare a traficului turistic şi de promovare a destinaţiei ne va aduce o creştere a numărului de turişti pe care îi vom atrage în acest sezon pe litoralul românesc şi în Delta Dunării”, a declarat preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, într-un comunicat de presă.

Turiştii care vin pe litoral vor putea face plimbări cu telegondola, coborâri cu tiroliana pe plaja Modern din Constanţa, vizite la muzee, croaziere pe Insula Ovidiu de pe lacul Siutghiol, pot petrece seri dobrogene la Nunta Zamfirei în Eforie Nord sau vor avea parte de degustări de vinuri la Murfatlar, zboruri de agrement la Tuzla, Jeep Safari la Cheile Dobrogei, excursii şi tururi locale la mănăstiri şi cetăţi din judeţ.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MINIVACANŢA DE RUSALII,
TARIFE,
LITORAL
/actualitate/minivacanta-de-rusalii-pe-litoral-tarife-intre-50-si-325-lei-pe-noapte-14310975
14310975
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.