Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci suma de 1,6 miliarde lei, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 5,75% şi 6,35% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci suma de 1,6 miliarde lei, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 5,75% şi 6,35% pe an.
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a deschis o emisiune de certificate de trezorerie scadentă în 2027 şi a împrumutat 997 milioane lei, la o dobândă anuală de 5,75%.
La licitaţie au participat 7 dealeri primari, adică cei care au cumpărat obligaţiunile, trimiţând oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice. Volumul total al cererii s-a ridicat la 1,99 mld. lei.
DIn suma totală adjudecată, băncile au oferit în cont propriu 897 milioane lei. Ofertele necompetitive au fost de 99 milioane lei.
La cea de-a doua licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni de stat scadentă în 2033 şi a împrumutat de la bănci 600 milioane lei, la o dobândă anuală de 6,35%.
La licitaţie au participat 7 dealeri primari, iar volumul total al cererii a fost de 1,1 mld. lei.
Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 563 milioane lei şi 20 milioane lei în contul clienţilor, iar 16,5 milioane lei au fost oferte necompetitive.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













