Ministerul Economiei a sesizat DNA privind deficienţe grave în gestionarea activităţii Minei Băiţa

Autor: Departamentul Corespondenţi Postat la 18 septembrie 2014 51 afişări  

Ministerul Economiei a sesizat DNA cu privire la "existenţa unor indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală" la Mina Băiţa din Bihor, după ce, în urma unor verificări ale Corpului de control, au fost constatate deficienţe grave în gestionarea activităţii unităţii.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Biroul de Presă al Ministerului Economiei, în şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie al S.C. Băiţa S.A., directorul general al societăţii, Maria Trip, şi-a dat demisia din funcţie, invocând motive personale, fapt comunicat angajaţilor companiei în prezenţa membrilor CA.

La şedinţa Consiliului de Administraţie al S.C. Băiţa S.A. a participat, conform sursei citate, şi secretarul de stat din Ministerul Economiei, Maricel Popa, care a luat act de situaţia financiară gravă a societăţii şi a cerut membrilor CA şi conducerii executive a societăţii adoptarea şi implementarea măsurilor necesare în vederea remedierii urgente a acestei situaţii.

"În urma discuţiilor avute în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie şi în absenţa unor soluţii viabile din partea conducerii executive a societăţii, doamna director general şi-a prezentat demisia din funcţie, precizând în faţa angajaţilor companiei că decizia sa este ireversibilă din motive personale", se arată în comunicatul citat.

Conform sursei citate, Corpul de control al Ministrului Economiei a constatat deficienţe grave în gestionarea activităţii S.C. Băiţa S.A., fiind sezizate organele judiciare competente.

"În acest sens a fost sesizată Direcţia Naţională Anticorupţie privind asocierea dintre S.C. Băiţa S.A., societate publică aflată în portofoliul Ministerului Economiei, şi societatea privată Băiţa Bihor S.A., având în vedere existenţa unor indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală", se precizează în comunicat.

Totodată, a fost sesizată Agenţia Naţională de Integritate cu privire la un posibil conflict de interese în care s-a aflat conducerea S.C. Băiţa S.A., dar şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală referitor la modul de încasare /plată a unei de 5.111.000 lei, aferentă unui contract de cesiune de acţiuni între S.C. Băiţa S.A. şi o societate parteneră.

În comunicat se mai arată că "alături de situaţiile sesizate organelor competente judiciare, mai există şi alte deficienţe în gestionarea patrimoniului societăţii, aflate în curs de cercetare".

"Situaţia economică şi financiară a societăţii S.C. Băiţa S.A. a continuat să se agraveze sub mandatul conducerii executive asigurate de Maria Trip, din 1999 până în prezent. Astfel, pierderile financiare ale societăţii, la sfârşitul anului 2013, au depăşit suma de 17 milioane de lei, iar pentru anul 2014 pierderile sunt estimate la 5,4 milioane lei. În aceste condiţii, în absenţa unor soluţii viabile din partea conducerii executive pentru redresarea situaţiei economice şi financiare a societăţii S.C. Băiţa S.A., ministrul Economiei, Constantin Niţă, a mandatat membrii Consiliului de Administraţie să adopte şi să implementeze măsurile care să ducă la redresarea acestei situaţii, în vederea păstrării locurilor de muncă şi dezvoltarea activitţăii de exploatare a resurselor minerale aflate în perimetrul minier Băiţa", mai precizează reprezentanţii Ministerului Economiei.

În acest context, ministrul Constantin Niţă declara că schimbarea conducerii societăţii S.C. Băiţa S.A. are ca obiectiv "relansarea activităţii miniere a societăţii şi îmbunătăţirea situaţiei economice în vederea menţinerii şi creşterii numărului locurilor de muncă, asigurând, totodată, angajaţii companiei că nu s-a luat şi nici nu se va lua în considerare, în niciun moment, închiderea activităţii miniere de la societatea Băiţa S.A".

Peste o sută de mineri de la Mina Băiţa din Bihor au refuzat să înceapă lucrul, miercuri dimineaţă, protestând faţă de închiderea exploatării şi reclamând demisia "forţată" a directoarei societăţii, ei susţinând că vor continua acţiunea şi joi.

"Miercuri dimineaţă, cei 110 mineri s-au blocat în gura minei, din cauză că ieri a venit la noi un secretar de stat de la Ministerul Economiei şi a vorbit despre închiderea minei şi inundarea ei cu apă", declara, miercuri, pentru MEDIAFAX unul dintre angajaţii SC Băiţa SA Ştei, inginerul Mihai Harn.

Potrivit acestuia, secretarul de stat Maricel Popa, de la Ministerul Economiei, ar fi vizitat sediul societăţii şi s-ar fi exprimat în favoarea închiderii minei, directoarea SC Băiţa SA, Maria Trip, prezentându-şi ulterior demisia de onoare.

Contactată de MEDIAFAX, directoarea demisionară a SC Băiţa SA, Maria Trip, a declarat că nu doreşte să revină asupra deciziei şi că este afectată de faptul că, deşi a întocmit şi depus la Ministerul Economiei un plan de afaceri ce prevedea diversificarea şi dezvoltarea producţiei, încă din luna decembrie a anului trecut, documentul nici măcar nu a fost citit.

În februarie 2010, minerii de la Băiţa s-au blocat timp de două zile în subteran, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile. Pe atunci, Mineral Mining, firmă românească, dar cu acţionariat suedez, era cea care exploata mina. Ulterior, minerii de la Băiţa au protestat declanşând greva foamei, dar şi blocându-se în subteran.

În luna iunie 2010, acţionarul suedez al firmei a renunţat la afacere, iar minerii din Băiţa au devenit acţionarii Mineral Mining, ei vânzând apoi activele către Olservim. De la începutul anului 2011, angajaţii au fost preluaţi de o nouă societate, SC Băiţa SA, cu capital de stat.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
MINA BĂIŢA,
DNA,
DEFICIENŢE

Citeşte pe Ciobanii.ro

/actualitate/ministerul-economiei-a-sesizat-dna-privind-deficiente-grave-in-gestionarea-activitatii-minei-baita-13292420
13292420
comments powered by Disqus
Definiţia expatului Definiţia expatului

Să aduci cunoştinţe noi din alte ţări, să oferi o altă perspectivă asupra pieţei în care activezi şi să nu te transformi în „localnic” sunt câteva dintre responsabilităţile unui executiv expat, potrivit cehului Ondřej Šafář. Care sunt obiectivele sale la a doua venire În România, de data aceasta în rolul de country manager al grupului CEZ?

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING NEWS! Anunţ ŞOC de la Olguţa Vasilescu: Ce se întâmplă cu ALOCAŢIILE  copiilor unor categorii de români BREAKING NEWS! Anunţ ŞOC de la Olguţa Vasilescu: Ce se întâmplă cu ALOCAŢIILE copiilor unor categorii de români
PREMIERĂ în România. Motivul ŞOC pentru care Protecţia Consumatorului închide cel mai mare lanţ de supermarketuri
ONE.ro
Amalia Enache, confesiuni dureroase: "M-a bântuit gândul că aş putea să-mi las copilul singur pe lume" Amalia Enache, confesiuni dureroase: "M-a bântuit gândul că aş putea să-mi las copilul singur pe lume"
Meghan Markle, primele fotografii cu burtica de gravidă. Ce mesaj emoţionant a transmis prin rochia aleasă
Fabuloasa viaţă a unei miliardare de 28 de ani. Preferă avionul privat şi mesele cu 18 feluri de mâncare
Descopera.ro
MAFIOTUL de o brutalitate cumplită care a ÎNGROZIT America. Enervat că primarul din Chicago nu i-a ascultat ordinul, l-a AZVĂRLIT  pe scările primăriei. În scurt timp a urmat ceva ÎNGROZITOR MAFIOTUL de o brutalitate cumplită care a ÎNGROZIT America. Enervat că primarul din Chicago nu i-a ascultat ordinul, l-a AZVĂRLIT pe scările primăriei. În scurt timp a urmat ceva ÎNGROZITOR
O DESCOPERIRE uriaşă dovedeşte că pe Pământ există o singură fiinţă NEMURITOARE. ''Este de când lumea''
GENERALUL român aprig la mânie care i-a bătut măr pe TURCI. Peste ani, SULTANUL şi-a trimis cel mai de încredere om să îi aducă ceva în semn de RESPECT
Go4it.ro
Cât costă MATE 20 PRO, telefonul HUAWEI care întrece iPhone din toate punctele de vedere Cât costă MATE 20 PRO, telefonul HUAWEI care întrece iPhone din toate punctele de vedere
În curând vom putea face ABONAMENT pentru cursele cu taxiul
HUAWEI a lansat telefoanul care pune IPHONE-ul la respect. Este cel mai performant de până acum
Csid.ro
Chimicalele din dulceţurile pe care le consumi zilnic Chimicalele din dulceţurile pe care le consumi zilnic
Boli contagioase: de unde poţi lua uşor virusuri şi bacterii
Soluţie bombă care te scapă de răceală

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.