Mihai Tănăsescu: În scurt timp, România poate ajunge la o creştere economică de 3-4%
România ar putea ajunge la o creştere economică de 3-4%, dar pentru creştere economică e nevoie de stabilirea a trei obiective principale: atragerea de fonduri europene, prioritizarea cheltuielilor şi un focus al investitorilor asupra celor care au eforturi multiple în economie, a declarat Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, în cadrul Reuniunii Anuale a Camerei de Comerţ Româno-Germane.
România ar putea ajunge la o creştere economică de 3-4%, dar pentru creştere economică e nevoie de stabilirea a trei obiective principale: atragerea de fonduri europene, prioritizarea cheltuielilor şi un focus al investitorilor asupra celor care au eforturi multiple în economie, a declarat Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, în cadrul reuniunii anuale a Camerei de Comerţ Româno-Germane.
"Politicile prociclice dinainte de 2008 au dus la o cădere a fluxurilor de capital ulterior. Măsurile luate au fost bune. Suntem printre puţinele ţări din Europa care în trei din ultimii patru ani am avut creştere. În scurt timp putem ajunge la o creştere de 3-4%. Dar pentru asta avem nevoie de fonduri europene", a spus Tănăsescu. Alte direcţii în care e nevoie de dezvoltare, potrivit oficialului BEI, ar fi o prioritizare a cheltuielilor publice, parteneriate public-private, cercetare dezvoltare, inovaţii şi reforme structurale în agricultură, învăţământ, sănătate.