METEO. Prognoza vremii până la finele săptămânii viitoare

Postat la 26 aprilie 2014 73 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat prognoza privind valorile termice şi precipitaţiile în toate regiunile ţării pînă la 4 mai.

METEO. Prognoza vremii până la finele săptămânii viitoare

BANAT

Vor fi oscilaţii termice, dar în general valorile diurne mediate pe regiune, respectiv 19-21 de grade, vor fi apropiate de mediile climatologice specifice. Minimele termice nocturne vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 8-9 grade. Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantitaţi de apă mai importante.

CRISANA

Sunt de asteptat oscilaţii termice în general în jurul mediilor climatologice specifice, cu valori diurne mediate pe regiune de 18-20 de grade. Minimele termice nocturne vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 8-9 grade. Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantitaţi de apă mai importante.

TRANSILVANIA

Vor fi oscilaţii termice, dar în general valorile diurne mediate pe regiune, respectiv 17 la 19 grade, vor fi apropiate de mediile climatologice specifice. Minimele termice nocturne vor oscila în general în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 6-7 grade. Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantitaţi de apă mai importante.

MARAMURES

Temperaturile vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, cu valori diurne mediate pe regiune între 17 ţi 19 grade. Minimele termice nocturne vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 7-9 grade. Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantitaţi de apă mai importante.

MOLDOVA

Se estimează o încalzire uşoară a vremii, maximele termice urmând a se situa în jurul unei medii de 19 grade, iar până la începutul lunii mai nu se mai întrevăd oscilaţii semnificative ale regimului termic diurn. Minimele nocturne se vor încadra, în medie, între 7 şi 10 grade, fiind în general mai ridicate decât mediile multianuale specifice ultimei decade a lunii aprilie şi începutului de mai. Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată în fiecare zi.

DOBROGEA

Maximele diurne se vor situa în jurul unei medii de 19 grade în perioada 30 aprilie - 4 mai, fiind uşor mai ridicate decât temperaturile normale ale perioadei. În restul intervalului se vor înregistra temperaturi maxime în medie de aproximativ 16 grade - valori apropiate de mediile climatologice. Mediile minimelor nocturne nu vor avea oscilaţii importante, urmând a se încadra între 9 şi 11 grade. Ploile de scurtă durată se vor semnala sporadic, în aproape fiecare zi, cu o probabilitate mai mare de apariţie pe arii mai extinse în 27 şi 29 aprilie. După data de 30 aprilie, şansele de ploaie se vor diminua treptat.

MUNTENIA

Regimul termic diurn va oscila de la o medie de aproximativ 19 grade până spre 28 aprilie, pentru ca apoi să crească uşor la 21 de grade, valoare în jurul căreia se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Media temperaturilor minime se va încadra între 8 şi 11 grade, iar diferenţele de la o noapte la alta vor fi foarte mici, în jurul valorii de 9 grade. Va ploua temporar, iar probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi, posibil, mai importante cantitativ va fi în zilele de 26, 27 şi 29 aprilie. După 30 aprilie, şansele de ploaie se vor diminua treptat.

OLTENIA

Temperaturile maxime vor scădea uşor spre aproximativ 18 grade până la 29 aprilie, pentru ca, începând din 30 aprilie şi până în data de 4 mai, să se situeze în jurul valorii de 20 de grade. Se vor înregistra temperaturi minime cuprinse, în medie, între 8 şi 12 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor pe arii mai extinse şi izolat, posibil, mai însemnate cantitativ va fi mai ridicată până la 30 aprilie, iar în rest ploile se vor semnala sporadic şi vor fi slabe cantitativ.

LA MUNTE

Nu vor fi variaţii termice semnificative, în general valorile urmând a fi apropiate de mediile climatologice specifice, ziua între 8 şi 12 grade, iar noaptea de la 2 la 4 grade, în medie. Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate, cu precădere în jurul datelor de 26 şi 28 aprilie.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/meteo-prognoza-vremii-pana-la-finele-saptamanii-viitoare-12532444
12532444
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.