Merz vrea relaţii mai strânse între Germania şi Italia, pe fondul divergenţelor cu Franţa

Autor: Iulian Moşneagu Postat la 23 ianuarie 2026 7 afişări

Cancelarul german Friedrich Merz încearcă să întărească relaţiile dintre Germania şi Italia, pe fondul divergenţelor tot mai mari cu guvernul francez privind politicile comerciale ale Uniunii Europene.

Merz vrea relaţii mai strânse între Germania şi Italia, pe fondul divergenţelor cu Franţa

Friedrich Merz merge vineri la Roma pentru o şedinţă comună de guvern cu premierul italian Giorgia Meloni. Discuţiile vor viza măsuri de sprijinire a economiilor europene şi de reducere a vulnerabilităţii UE în faţa presiunilor venite din partea partenerilor comerciali şi a marilor puteri globale, potrivit unui document pregătit înaintea întâlnirii şi consultat de Bloomberg.

Într-un discurs susţinut la Forumul Economic Mondial de la Davos, Merz a spus că iniţiativa comună germano-italiană ar putea genera „idei aproape revoluţionare” pentru stimularea creşterii economice.

El a cerut reformarea bugetului UE, astfel încât resursele să fie direcţionate către creşterea competitivităţii companiilor. „Ne dorim o Europă rapidă, dinamică”, a declarat Merz.

Apropierea lui Merz de Meloni are loc pe fondul divergenţelor cu Franţa.

Berlinul este iritat că Parisul a încercat să blocheze acordul comercial UE-Mercosur, pe care Germania îl susţine de mult timp pentru a stimula exporturile industriale.

Germania analizează şi posibilitatea de a se retrage dintr-un program comun de 100 de miliarde de euro pentru un avion de luptă, din cauza disputelor cu partea franceză.

De asemenea, Macron susţine ca UE să adopte o poziţie mai fermă faţă de SUA, în timp ce Merz şi Meloni preferă o linie mai prudentă şi încearcă să păstreze o relaţie funcţională cu administraţia Trump.

În acest context, apropierea de Roma pare o alegere firească. La summitul de vineri, Merz şi Meloni ar urma să anunţe o cooperare în domeniul apărării, potrivit Politico.

Nu este clar ce va include concret, însă Rheinmetall şi Leonardo au deja un parteneriat pentru producţia de tancuri şi alte vehicule militare.

La întâlniri vor participa 21 de miniştri din cele două ţări, iar guvernul italian spune că ar urma să fie semnate aproximativ 10 acorduri.

Italia şi Germania lucrează şi la un document comun cu propuneri pentru relansarea industriei UE şi creşterea exporturilor, pe care vor să-l prezinte la summitul Consiliului European din 12 februarie. Berlinul şi Roma se prezintă drept „principalele două naţiuni industriale europene”.

„Problemele de politică externă care leagă Roma şi Berlinul variază de la menţinerea unităţii Occidentului până la pacea în Orientul Mijlociu. Mediul de afaceri va fi, de asemenea, un punct-cheie, întrucât sectorul manufacturier, esenţial pentru Italia şi Germania, a plătit preţul prea multor greşeli făcute la Bruxelles”, a declarat Giangiacomo Calovini, parlamentar din partidul lui Meloni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
germania,
franţa,
italia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.