Matei Păun, cofondator al fondului de investiţii Black Sea Fund, atenţionează antreprenorii: Încercaţi să vindeţi cât mai puţin şi cât mai târziu din afacere sau riscaţi să sacrificaţi potenţialul companiei

Autor: Cristina Bellu Postat la 05 noiembrie 2021 182 afişări

Matei Păun, cofondator al fondului de investiţii românesc Black Sea Fund axat pe tranzactii cu IMM-uri, şi specialist cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul investiţiilor, consideră că antreprenorul ar trebui să încerce să vândă cât mai puţin şi cât mai târziu din afacere pentru că altfel riscă să încheie o tranzacţie prin care sacrifică potenţialul companiei.

Matei Păun, cofondator al fondului de investiţii Black Sea Fund, atenţionează antreprenorii: Încercaţi să vindeţi cât mai puţin şi cât mai târziu din afacere sau riscaţi să sacrificaţi potenţialul companiei

Matei Păun, cofondator al fondului de investiţii românesc Black Sea Fund axat pe tranzactii cu IMM-uri, şi specialist cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul investiţiilor, consideră că antreprenorul ar trebui să încerce să vândă cât mai puţin şi cât mai târziu din afacere pentru că altfel riscă să încheie o tranzacţie prin care sacrifică potenţialul companiei.

“Uneori, antreprenorii apelează la un fond nu pentru că au nevoie să se dezvolte, ci pentru că doresc să profite de o anumită oportunitate. Sunt antreprenori care au muncit deja 10 – 20 de ani şi îşi doresc să vândă un pachet din acţiuni, să obţină venituri ca urmare a muncii lor. Dar sfatul meu este să încerce să vândă cât mai puţin din afacere şi să amâne pentru cât mai târziu momentul pentru o eventuală vânzare. Cu cât un antreprenor vinde mai mult şi cu cât vinde mai devreme, cu atât sacrifică potenţialul companiei”, spune Matei Păun. 

El consideră că atunci când antreprenorii negociază cu un fond de investiţii, aceştia trebuie să trateze fondul ca pe un partener, nu ca pe un oponent, iar relaţia dintre fond şi antreprenor trebuie privită ca un parteneriat stabil şi de încredere.

“O investiţie are la bază o relaţie cel puţin pe termen mediu, una cu mari şanse să fie supusă mai multor încercări şi crize, iar elementul care uneşte constă în valorile comune pe care le au partenerii. Acestea ne permit să trecem mai uşor prin crize şi ca atare să reducem riscul investiţiei”, adaugă Matei Păun.

Investiţia şi relaţia cu fondul ar trebui percepută de antreprenor nu numai prin prisma financiară, ci mai ales ca pe o completare, ca pe un sprijin în zona de know-how şi de networking, elemente care se pot dovedi cu mult mai importante şi mai valoroase decât resursele financiare în sine.

Din perspectiva lui Matei Păun, antreprenorii ar trebui să încerce să introducă angajaţii cheie din echipă în acţionariatul firmei şi să creeze o aliniere de interese la nivel de acţionariat. Acest lucru poate asigura foarte multă stabilitate în ceea ce priveşte retenţia oamenilor talentaţi şi implicaţi şi poate crea un obiectiv care ajunge să fie împărtăşit de toată echipa, iar atunci când oamenii cheie ajung să fie implicaţi şi în acţionariat poate duce la crearea unei companii mai valoroase şi mai solide.

Un alt sfat pe care Matei Păun îl dă antreprenorilor este ca atunci când îşi aleg un consultant pentru o posibilă tranzacţie, cel mai important criteriu este dacă acel consultant financiar sau juridic a mai fost implicat în tranzacţii similare.

“Este esenţial să aibă experienţă specifică în private equity, nu doar experienţă generală în domeniul avocaturii sau al consultanţei financiare. Am întâlnit situaţii în care antreprenorul şi-a ales consultantul pe baza unei prietenii pe care o aveau de mulţi ani, însă acea persoană nu avea experienţa necesară în domeniu sau avea prea mult ego, iar rezultatul a fost eşecul tranzacţiei. Cred că o astfel de abordare este una greşită şi ar trebui evitată“, spune Matei Păun.

În opinia lui, se întâmplă uneori, după câţiva ani în business, ca un antreprenor să nu mai aibă viziunea şi îndrăzneala de la începutul creării afacerii, se întâmplă să devină închistat. El poate ajunge într-o astfel de situaţie după un cumul de experienţe negative cu băncile, cu angajaţii, cu furnizorii, dar mai ales din cauza lipsei de finanţare. Într-un astfel de moment, fondul de investiţii poate avea o contribuţie esenţială în ceea ce priveşte redefinirea viziunii şi relansarea companiei.

“Noi le redeschidem ochii antreprenorilor spre orizonturi şi posibilităţi noi, îi susţinem să atingă obiective la care nu s-au gândit anterior, să depăşească limitări care pot apărea din lipsa de resurse financiare, know-how, etc. Un fond aduce o perspectivă nouă, una fresh pentru ca experienţa şi detaşarea noastră ne ajută să vedem deseori mai departe decât văd antreprenorii“, concluzionează Matei Păun.

Matei Păun este specialist cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul investiţiilor, până acum fiind implicat în zeci de tranzactii. În 2005 a fondat banca de investiţii BAC Investment Banking, iar din 2018 este cofondator al Black Sea Fund, fond de investitii axat pe tranzactii cu IMM-uri.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.