Marea Britanie modifică nivelul de alertă teroristă, după atacul din Liverpool

Autor: Mihai Draghici Postat la 15 noiembrie 2021 197 afişări

Marea Britanie a modificat, luni, nivelul de alertă teroristă, de la "substanţial" la "sever", ceea ce presupune că un atentat este "foarte probabil", decizia fiind luată după explozia din oraşul Liverpool, informează postul Sky News.

Marea Britanie modifică nivelul de alertă teroristă, după atacul din Liverpool

Decizia de creştere a gradului de alertă teroristă a fost luată de Centrul comun pentru evaluarea riscurilor teroriste (JTAC), după două incidente produse în ultima lună. Duminică, în faţa unui spital din Liverpool a avut loc un incident de tip terorist. O explozie s-a produs la bordul unui taxi. Presupusul autor al atacului a murit în explozie, iar şoferul taxiului a fost rănit.

În urmă cu o lună, deputatul conservator sir David Amess a fost înjunghiat mortal în circumscripţia sa electorală, în Essex, incidentul fiind considerat tot act terorist.

"Premierul a coordonat în această după-amiază o reuniune de tip COBRA, la care am participat şi eu. Incidentul de la Liverpool a fost declarat act terorist. În al doilea rând, Centrul pentru evaluarea riscurilor teroriste a crescut nivelul de alertă teroristă de la «substanţial» la «sever»", a declarat Priti Patel, ministrul britanic de Interne.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
m.britanie,
terorism,
securitate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.