Marea Britanie are ”zero şanse” să rămână în piaţa comună şi să limiteze libera circulaţie

Postat la 20 septembrie 2016 293 afişări

Marea Britanie are ”zero şanse” să rămână în piaţa comună şi să limiteze libera circulaţie

Mandatul de a negocia părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie trebuie să fie aprobat unanim de cei 27 de membri ai UE, ceea ce oferă UK ”zero şanse” să obţină o înţelegere care să cuprindă atât limite pe imigraţie, cât şi liber acces la piaţa comunitară, scrie Bloomberg.

În condiţiile în care premierul Theresa May a contrazis zvonurile conform cărora economiile est-europene ar putea folosi dreptul de veto în cazul negocierilor despre Brexit, Tomas Prouza, ministrul afacerilor europene din Cehia s-a alăturat corului de membre UE din fostele ţări comuniste care exclude variant unui acord preferenţial cu Marea Britanie.

”Nu se poate ca Marea Britanie să şi păstreze tortul şi să-l şi mănânce în acelaşi timp”, a spus ministrul ceh, principalul negociator pentru Brexit pentru ţara cu 10 milioane de locuitori. ”Văd zero şanse de success dacă Marea Britanie vrea să trieze locuitorii UE în locuitori de prima mână şi de a doua mână”, a adăugat el.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.