Managerul unui hotel de lux din Dubai: ”România este una dintre cele mai frumoase ţări europene în care am fost, dar nu ştiţi să o promovaţi”

Autor: Ioana Matei Postat la 13 noiembrie 2015 2543 afişări

Managerul unui hotel de lux din Dubai: ”România este una dintre cele mai frumoase ţări europene în care am fost, dar nu ştiţi să o promovaţi”

”Am avut mai multe vacanţe în România –de fiecare dată când mă duc acolo, le spun spun prietenilor mei români că sunteţi un pic în urmă în ce priveşte modul în care vorbiţi despre ţara voastră şi în ce priveşte promovarea turistică. România este una dintre cele mai frumoase ţări europene în care am fost”, a declarat pentru Business Magazin Khalid Saeed, managerul Habtoor Grand Beach Resort&Spa, un hotel de cinci stele din Dubai.

Saeed spune că preferă România ca destinaţie de vacanţă datorită staţiunilor montane şi litoralului, pe care le-a vizitat. ”Am mâncat în restaurante frumoase în munţi, în unul dintre acestea am mâncat pentru prima oară carne de căprioară, vânată chiar în aceeaşi zi de personalul localului.”

Saeed are şi câteva reproşuri faţă de modul în care românii îşi promovează ţara. ”De fiecare dată când ieşiţi în străinătate şi vorbiţi despre ţara voastră, nu descrieţi lucrurile astfel încât să ajute industria turismului”, este unul dintre lucrurile remarcate de Saeed.  

Un alt aspect pe care l-a observat se referă la numărul mic al hotelurilor de pe piaţa locală.  ”Aveţi nevoie de mai multe hoteluri - aceasta este recomandarea mea numărul 1. Dacă cele câteva hoteluri de cinci stele la care vreau să stau sunt pline, atunci nu voi avea unde să stau, aşa că îmi voi schimba planurile. Hotelurile de patru stele ar trebui să fie mai bune, sunt mult sub standardele la care ar trebui să fie”. Managerul a spus că hotelurile sale preferate din Bucureşti sunt Marriott Grand Hotel, din punct de vedere al aspectului hotelului, Athenee Palace Hilton, ca poziţionare.”

Khalif Saeed observă şi o creştere a numărului de turişti români în Emiratele Arabe Unite, iar aşteptările dinspre piaţa locală sunt în continuare mari. ”Numărul de vizitatori români a crescut, nu am statistica exactă, dar nu cred că greşesc dacă spun că a crescut cu mai mult de 70% de când s-a permis intrarea în Dubai fără viză, în martie anul trecut.”

Pachetele turistice pentru Dubai au un preţ care porneşte de la 495 de euro, iar cheltuiala medie pentru o vacanţă în acest oraş al luxului este de 700 de euro de persoană pentru un sejur de o săptămână, potrivit reprezentanţilor agenţiei de turism Christian Tour. Cererea pentru vacanţe în Dubai a explodat în ultimii doi ani, în 2014 înregistrându-se creşteri de 200% faţă de anul anterior, potrivit aceleiaşi surse.

Creşterea numărului de turişti români în Dubai şi celelalte emirate este legată mai ales de strategia guvernului, care lucrează îndeaproape cu mediul privat. ”Directiva guvernului şi a departamentului de turism este să atragem pe toată lumea, vrem ca toţi să vină în Dubai. În urmă cu trei ani, a existat o directivă de creştere a numărului de hoteluri de patru, trei stele pentru a aduce aici nu doar oameni cu venituri mari”, explică managerul. Potrivit lui, pentru a creşte numărul hoteluri şi, implicit turişti, guvernul a implementat legi prin care hotelierii îi scutesc de plata în primul an a unei taxe, dacă deschid un hotel de trei sau patru stele.

”Provocările sunt legate mereu de cum să câştigi mai mult business şi să faci profit mai mare, în special aici, în Dubai, unde competiţia este foarte ridicată şi nu ai doar trei-patru hoteluri de lux”, descrie managerul provocările cu care se confruntă pe această piaţă. ”Iniţial, în zona care lucram noi, existau doar trei hoteluri, iar în şase ani, sunt mai mult de 10 hoteluri. Avem susţinerea totală a guvernului şi a departamentului de turism, lucrează mereu cu noi pentru a stabili cum putem face lucrurile mai bine, se consultă cu noi, dacă au informaţii despre anumite pieţe, ni le comunică, ne întâlnim din când în când pe parcursul anului, astfel se nasc noi idei care ajută industria”, explică Saeed.

Khalid Saeed lucrează în turism de mai bine de 16 ani, în cadrul grupului Al Habtoor. Acesta are activităţi în industria hotelieră, construcţiilor, automotive, imobiliară, a educaţiei şi de publishing. Printre proiectele derulate de Al Habtoor se numără aeroportul internaţional din Dubai şi hotelul de lux, considerat de 7 stele, Burj al Arab.

Cu 11,6 milioane de vizitatori în 2014, turismul a ajuns principala industrie din Dubai. Guvernul şi-a propus să ajungă la 20 de milioane de vizitatori anual până în 2020, când va găzdui expoziţia Expo 2020i. Un studiu al Forumului Economic Mondial estimează ca valoarea absolută a industriei turismului în Emiratele Arabe Unite a fost anul trecut de 15, 38 de miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/managerul-unui-hotel-de-lux-din-dubai-romania-este-una-dintre-cele-mai-frumoase-tari-europene-in-care-am-fost-dar-nu-stiti-sa-o-promovati-14885311
14885311
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.