Majoritatea francezilor se pronunţă pentru o operaţiune terestră în Siria împotriva Statului Islamic

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 14 septembrie 2015 54 afişări

O majoritate a francezilor se pronunţă pentru o participare a Franţei la o intervenţie militară terestră împotriva Statului Islamic (SI) în Siria, în cadrul unei coaliţii internaţionale, potrivit unui sondaj Ifop publicat de către Le Journal du Dimanche (JDD), relatează Reuters în pagina electronică

O asemenea intervenţie terestră este, până acum, exlusă de către autorităţile franceze. Însă ministrul Ecologiei Ségolène Royal a declarat duminică, în emisiunea Grand Jury RTL-Le Figaro-LCI, că o intervenţie terestră în Siria nu este un subiect "tabu".

Dintre cele 1.005 persoane intervievate pe 11 şi 12 septembrie, 56% se declară în favoarea unei operaţiuni în aceste condiţii, în timp ce 48% îi sunt ostile. De asemenea, 58% dintre respondenţi consideră că Statul Islamic poate fi învins militar, iar 40% sunt de părerea opusă.

Franţa a început săptămâna trecută să efectueze misiuni de recunoaştere în spaţiul aerian al Siriei, înaintea unor eventuale atacuri aeriene asupra unor poziţii aflate sub controlul acestei organizaţii jihadiste extremiste.

Autorităţile franceze sunt convinse că SI comandă din Siria planuri de atentate în Europa şi îndeosebi în Franţa, dar ele au exclus până acum să angajeze militari francezi într-o operaţiune terestră.

Şeful statului francez François Hollande a catalogat ca "inconsecventă" şi "nerealistă" ideea de a trimite forţe franceze la sol în Siria, în conferinţa sa de presă de acum o săptămână.

Însă, duminică, Ségolène Royal a spus că "nimic" nu este "exclus". "Problema trimiterii de trupe la sol este o problemă care nu se pune încă (...), dar este evident că nimic nu este tabu", a declarat ea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
SIRIA,
SONDAJ
/actualitate/majoritatea-francezilor-se-pronunta-pentru-o-operatiune-terestra-in-siria-impotriva-statului-islamic-14711476
14711476
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.