MAGA se fracturează: războiul cu Iranul fisurează coaliţia lui Trump chiar înaintea alegerilor
Conflictul cu Iranul scoate la suprafaţă tensiuni din ce în ce mai vizibile în interiorul coaliţiei politice construite în jurul lui Donald Trump. Însă războiul purtat alături de Israel este doar una dintre liniile de fractură care pun presiune pe alianţa ce i-a adus victoria în 2024.
Deşi există speculaţii că alegătorii MAGA ar putea abandona Partidul Republican înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie, sondajele indică faptul că nucleul dur al susţinătorilor lui Trump rămâne fidel, inclusiv în privinţa războiului. Problema apare însă în afara acestui nucleu, în coaliţia mai largă formată din grupuri eterogene - de la democraţi dezamăgiţi la influenceri din zona online - care au contribuit decisiv la revenirea lui Trump la Casa Albă.
Operaţiunile militare din Iran au declanşat reacţii critice chiar în interiorul dreptei americane. Voci influente precum Tucker Carlson, unul dintre cei mai cunoscuţi comentatori conservatori din SUA, sau Megyn Kelly, fostă prezentatoare la Fox News şi realizatoare de podcast politic, contestă deschis intervenţia, iar reacţiile nu se opresc aici.
Stewart Rhodes, fondatorul grupării Oath Keepers, a anunţat că nu mai susţine mişcarea MAGA, invocând opoziţia faţă de război. Organizaţia paramilitară de extremă dreapta din SUA este cunoscută pentru mobilizarea susţinătorilor în acţiuni violente şi pentru implicarea în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. În acelaşi timp, Joe Rogan a afirmat că mulţi susţinători ai lui Trump se simt „trădaţi”, acesta fiind unul dintre cei mai influenţi realizatori de podcast din SUA, cu o audienţă majoritar tânără şi apropiată de zona conservatoare.
Datele din sondaje confirmă fisurile: peste 90% dintre republicanii MAGA susţin războiul, însă sprijinul scade semnificativ în rândul republicanilor non-MAGA şi al independenţilor. În plus, creşterea preţurilor la energie riscă să transforme conflictul într-o vulnerabilitate electorală.
Conflictul a reaprins o dezbatere sensibilă în interiorul dreptei americane privind relaţia dintre SUA şi Israel, dar şi limitele criticilor la adresa statului evreu. În practică, discuţia vizează linia fină dintre critica legitimă a politicilor guvernului israelian - de exemplu, deciziile militare sau strategia regională - şi discursul care alunecă spre teorii conspiraţioniste sau stereotipuri antisemite despre influenţa Israelului sau a lobby-ului pro-Israel în politica americană.
O parte dintre conservatori susţin că Washingtonul a fost împins în război de presiuni externe, mai exact de influenţa Israelului şi a organizaţiilor pro-Israel din SUA, despre care spun că ar avea un rol major în modelarea deciziilor de politică externă ale administraţiei americane.
Figuri controversate precum Nick Fuentes, un comentator de extremă dreapta cunoscut pentru poziţiile sale radicale, sau Candace Owens, o comentatoare conservatoare cu o largă audienţă, care a criticat frecvent politica Israelului, câştigă vizibilitate. Creşterea influenţei acestor voci amplifică tensiunile interne din tabăra republicană şi complică echilibrul dintre susţinerea tradiţională pentru Israel şi noile curente din interiorul mişcării conservatoare.
Politica dură privind imigraţia a devenit, la rândul ei, o sursă de diviziune. După incidentul grav din Minneapolis, în care agenţi federali au împuşcat mortal doi cetăţeni americani, administraţia a fost nevoită să îşi ajusteze abordarea şi să schimbe conducerea Departamentului pentru Securitate Internă. Această recalibrare a provocat nemulţumiri în rândul taberei dure anti-imigraţie, iar lideri din mediul de afaceri şi o parte a republicanilor avertizează asupra impactului economic şi electoral al măsurilor prea agresive.
Nemulţumirile legate de modul în care administraţia lui Donald Trump gestionează documentele din cazul Epstein continuă să alimenteze tensiuni în interiorul Partidului Republican. O parte dintre susţinători acuză autorităţile că nu şi-au respectat promisiunea de a publica rapid toate informaţiile legate de reţeaua lui Jeffrey Epstein, caz care a generat ani la rând controverse în SUA.
Subiectul a ajuns şi în Congres, unde James Comer, preşedintele comisiei de supraveghere din Camera Reprezentanţilor, a cerut audierea procurorului general responsabil de aplicarea legii la nivel federal. Inclusiv parlamentari republicani s-au alăturat opoziţiei pentru a cere mai multă transparenţă.
Scandalul începe să aibă impact şi în interiorul partidului, influenţând competiţiile electorale interne. În unele state, candidaţii republicani folosesc tema Epstein împotriva rivalilor din partid, ceea ce arată că subiectul nu este doar unul juridic, ci şi o problemă politică sensibilă, care adânceaşte diviziunile din coaliţia lui Trump.
Şi parteneriatul dintre MAGA şi mişcarea „Make America Healthy Again”, asociată cu Robert F. Kennedy Jr., traversează o perioadă dificilă. Decizii recente privind politica sanitară şi poziţionarea faţă de vaccinuri au nemulţumit o parte dintre susţinători, deschizând o nouă linie de conflict.
Concret, o parte dintre susţinătorii MAHA sunt nemulţumiţi că administraţia nu a mers mai departe cu măsuri dure împotriva vaccinurilor şi a unor substanţe chimice din agricultură, teme centrale pentru această mişcare, iar aceste diferenţe de poziţie au început să creeze tensiuni în interiorul coaliţiei lui Trump.
În interiorul Partidului Republican au apărut şi divergenţe privind inteligenţa artificială. În timp ce administraţia Donald Trump promovează o abordare favorabilă industriei, lideri precum Ron DeSantis, guvernatorul statului Florida, sau Josh Hawley, senator republican cunoscut pentru poziţiile sale conservatoare, avertizează asupra riscurilor pentru piaţa muncii şi societate.
Temerile vizează în special pierderea locurilor de muncă şi impactul asupra economiei, dar şi influenţa tot mai mare a marilor companii tehnologice, ceea ce începe să creeze o nouă linie de divizare în interiorul taberei republicane. Tot mai multe femei tinere care au susţinut MAGA în ultimii ani se îndepărtează de mişcare, invocând creşterea discursului sexist. Tendinţa riscă să afecteze sprijinul electoral al lui Donald Trump într-un segment esenţial.
Nemulţumirile sunt legate atât de tonul tot mai dur din spaţiul conservator, cât şi de teme precum dreptul la avort sau accesul la fertilizare in vitro, unde o parte dintre republicani susţin restricţii sau chiar interdicţii, poziţii care riscă să îndepărteze o parte importantă a electoratului feminin.
În fundalul acestor tensiuni se află o dispută fundamentală despre identitatea americană. De la viziuni radicale promovate de figuri precum Nick Fuentes până la abordări mai moderate, conflictul ideologic riscă să redefinească direcţia Partidului Republican. Fostul candidat republican Vivek Ramaswamy avertizează că o alunecare spre naţionalism identitar ar putea avea consecinţe electorale majore.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













