MAE: Procesul electoral în străinătate s-a derulat în condiţii bune, fără incidente

Autor: Iris Dutescu Postat la 18 mai 2025 15 afişări

MAE: Procesul electoral în străinătate s-a derulat în condiţii bune, fără incidente

Ministerul Afacerilor Externe informează, duminică seară, că procesul electoral s-a derulat până la această oră în condiţii bune în toate cele 965 de secţii de vot din afara ţării.

„Nu s-au înregistrat disfuncţionalităţi semnificative în cadrul secţiilor de vot, nici incidente, iar procesul electoral se desfăşoară în deplină legalitate şi transparenţă. Un număr record de cetăţeni români şi-au exercitat dreptul constituţional la vot în secţiile organizate în străinătate”, precizează sursa citată, cu aproximativ o oră înainte de închiderea secţiilor de votare.

MAE reaminteşte că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2025 prevede că cetăţenii români care sunt la coadă sau în interiorul secţiilor de vot la ora închiderii acestora, la ora 21:00 a României, pot vota până cel mult la ora locală a României 23:59.

Ministerul solicită cetăţenilor români care intenţionează să voteze să acorde sprijin membrilor secţiilor de vot din străinătate pentru ca procesul electoral să se deruleze în cele mai bune condiţii.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mae,
alegeri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.