MAE despre primul turist român cu COVID în Grecia: A zburat pe ruta Bucureşti - Heraklion

Autor: Andreea Tobias Postat la 05 iulie 2020 279 afişări

MAE despre primul turist român cu COVID în Grecia: A zburat pe ruta Bucureşti - Heraklion

Turista din România confirmată în insula Creta cu noul coronavirus a ajuns acolo în 1 iulie, cu o cursă charter directă pe ruta Bucureşti - Heraklion, transmite MAE. 

„În continuarea precizărilor transmise referitoare la cazul turistului român confirmat pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 în Grecia - Insula Creta, MAE precizează că, în urma solicitării Ambasadei Romaniei la Atena de clarificare a circumstanţelor cazului, autorităţile elene au informat că cetăţeanul român a sosit în Creta la data de 1 iulie (şi nu 2 iulie, aşa cum comunicaseră iniţial aceleaşi autorităţi elene), cu o cursă charter directă pe ruta Bucureşti - Heraklion. De asemenea, conform informaţiilor transmise de autorităţile elene, cetăţeanul român a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată în care îşi va efectua carantina împreună cu un membru al familiei. Starea persoanei infectate este bună, aceasta beneficiind de monitorizare medicală”, anunţă MAE.

Reprezentanţii Ambasadei României la Atena sunt în dialog cu cei doi cetăţeni români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune.

MAE precizează că a transmis şi transmite informaţiile relevante în acest caz în strictă conformitate cu elementele comunicate la rândul lor de autorităţile greceşti.

Cetăţenii români pot cere asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
turist,
grecia,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.