Luxemburg, Bulgaria, Grecia şi România, cele mai mici scăderi ale transportului aerian de pasageri

Autor: Roxana Rosu Postat la 06 decembrie 2021 44 afişări

Luxemburg, Bulgaria, Grecia şi România au avut cele mai mici scăderi ale transportului aerian de pasageri în 2020 dintre ţările UE, între 65% şi 70%.

Transportul aerian de pasageri a scăzut anul trecut cu 73,3% la nivelul UE, Luxemburg, Bulgaria, Grecia şi România raportând cele mai mici procente dintre cele 27 de ţări membre, între 65% şi 70%, arată datele publicate luni de Eurostat, citate de ZF.

În România, numărul de curse aeriene s-a diminuat în 2020 cu 69,2%, în Grecia cu 69%, în BUlgaria cu 68%, iar în Luxembourg cu 67%.

La polul opus s-au aflat Croaţia, Slovacia şi Slovenia, unde tranportul aerian a avut o cădere de 82-83%.

Potrivit Eurostat, celelalte 20 de state membre au înregistrat scăderi de peste 70% în traficul aerian de pasageri.

Conform acestor date, 277 de milioane de pasageri au călătorit anul trecut cu avionul în UE, în scădere cu 73% comparativ cu 2019.

În total, în cursul anului trecut circa 277 de persoane au călătorit cu avionul în UE, o scădere puternică faţă de 2019.

Călătoriile în afara UE au reprezentat 45% din transportul aerian total de pasageri, în timp ce călătoriile intra-UE au reprezentat 33%, iar transportul naţional 22%. Comparativ cu 2019, ponderea transportului extra-EU a scăzut cu 6 puncte şi cel intra-EU cu un 1 punct procentual, în beneficiul transportul naţional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
transport,
aerian,
scăderi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.