O nouă lovitură pentru universităţile din SUA: Trump suspendă interviurile de viză pentru studenţii internaţionali, iar autorităţile americane vor verifica conturile de pe reţelele sociale ale aplicanţilor
Preşedintele american Donald Trump a ordonat ambasadelor SUA din întreaga lume să oprească programările pentru vizele de studiu, în contextul în care administraţia pregăteşte extinderea verificărilor pe reţele sociale ale acestor solicitanţi, notează BBC.
O notă oficială arată că verificarea pe reţelele sociale va fi intensificată pentru vizele de studenţi şi pentru cele de schimb de experienţă, iar acest lucru va avea „implicaţii semnificative” pentru ambasade şi consulate.
Măsura vine pe fondul unei campanii mai ample lansate de Trump împotriva unora dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA, despre care el susţine că sunt prea „de stânga” şi că nu combat suficient antisemitismul manifestat în cadrul protestelor pro-palestiniene de pe campusuri.
Universităţile americane ar putea fi, de asemenea, profund afectate, întrucât acestea se bazează pe studenţii internaţionali pentru o parte semnificativă a finanţării, aceştia plătind, de regulă, taxe de şcolarizare mai mari.
Studenţii străini care doresc să studieze în SUA trebuie să programeze un interviu la ambasada americană din ţara lor înainte de a primi aprobarea pentru viză.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a declarat marţi că „luăm foarte în serios procesul de verificare a celor care intră în ţară şi vom continua să facem acest lucru”.
Nota le cere ambasadelor SUA să elimine din calendare toate programările pentru vizele de studenţi, dar precizează că interviurile deja stabilite pot avea loc.
Suspendarea va rămâne în vigoare „până la noi instrucţiuni”, a scris secretarul de stat Marco Rubio.
Documentul mai indică faptul că Departamentul de Stat se pregăteşte pentru o „extindere a cerinţelor de screening şi verificare a reţelelor sociale” aplicabilă tuturor solicitărilor de viză de student.
În aprilie, Departamentul american pentru Securitate Internă (DHS) a anunţat că va considera „activităţile antisemite din social media şi hărţuirea evreilor” drept motive pentru respingerea cererilor de viză.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













