Lideri şi membri ai clanurilor "Ştoacă", "Toboşarii" şi Brutaru", reţinuţi pentru trafic de droguri - VIDEO

Autor: Departamentul Social Postat la 17 martie 2015 279 afişări

Procurorii DIICOT au reţinut 13 membri ai clanurilor "Ştoacă", "Toboşarii" şi "Brutaru", în urma unor percheziţii făcute la locuinţele acestora, unde au fost găsite heroină, metadonă şi bani obţinuţi din vânzarea drogurilor, Tribunalul Bucureşti urmând să decidă dacă aceştia vor fi arestaţi.

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în perioada septembrie 2014 - martie 2015, membrii celor trei grupări ar fi vândut importante cantităţi de heroină către consumatori din Bucureşti, în special în Sectorul 5.

Procurorii DIICOT Bucureşti au făcut, luni, 20 de percheziţii la locuinţele membrilor clanurilor "Ştoacă", "Toboşarii" şi "Brutaru", unde au găsit 98 de doze de heroină pregătite pentru vânzare, alte 10 grame de heroină, peste 100 de comprimate de metadonă şi sume de bani provenite din vânzarea de droguri, respectiv 1.500 de lei, 275 de euro şi 100 de dolari.

Membrii celor trei grupări au fost duşi la audieri, iar procurorii au decis ca 13 dintre suspecţi să fie reţinuţi. Tribunalul Bucureşti urmează să decidă dacă cei 13 suspecţi vor fi arestaţi preventiv.

La percheziţii au participat şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog şi jandarmi, acţiunea fiind sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TRAFIC DROGURI,
REŢINERE,
/actualitate/lideri-si-membri-ai-clanurilor-stoaca-tobosarii-si-brutaru-retinuti-pentru-trafic-de-droguri-video-13999962
13999962
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.