Libanezul Said Baaklini, condamnat la şapte ani de închisoare, pentru infracţiuni economice

Autor: Otilia Ciocan Postat la 04 decembrie 2013 83 afişări

Libanezul Said Baaklini a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Sectorului 1, la şapte ani de închisoare în dosarul UCM Reşiţa, pentru că ar fi cerut restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane de euro, după ce compania i-a vândut patru motoare nefuncţionale, la un preţ de 50 de ori mai mare.

Tot prin decizia de miercuri, Judecătoria Sectorului 1 a menţinut, în cazul lui Baaklini, interdicţia de părăsi ţara.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, şi fostul director executiv al societăţii, Adrian Coriolan Preda, la câte cinci ani de închisoare pentru complicitate la tentativa la infracţiunea de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat.

De asemenea, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, Eugen Bogatu, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului şi intermedierea de operaţiuni comerciale de către persoana care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de a supraveghea şi controla un agent economic privat, dacă fapta este de natură de a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite.

Prin aceeaşi decizie, instanţa obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata a 100.000 de lei, drept cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea nu este definitivă şi poate fi contestată, cu recurs, la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Said Baaklini, în 10 februarie 2011, asociat şi administrator la SC Libarom Agri SRL, pentru tentativă de stabilire cu rea-credinţă a taxelor având ca rezultat obţinerea fără drept unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi pentru asociere în vederea săvârşirii acestei fapte, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Alături de acesta au fost judecaţi Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al UCM Reşiţa, şi Coriolan Adrian Preda, director executiv al societăţii, pe care procurorii îi acuză de complicitate la tentativa de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat şi asociere în vederea săvârşirii acestei fapte.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Eugen Bogatu, director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul CNAPM Constanţa, pentru favorizarea infractorului şi intermedierea de operaţiuni comerciale de către persoana care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de a supraveghea şi controla un agent economic privat, dacă fapta este de natură de a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite.

Conform anchetatorilor, Said Baaklini ar fi cerut restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane euro, după ce UCM Reşiţa i-a vândut patru motoare nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un preţ de 50 de ori mai mare.

Procurorii arată, în rechizitoriu, că pentru stabilirea TVA care ar fi condus la obţinerea, fără drept, a unor sume de bani reprezentând restituiri din bugetul de stat, Said Baaklini a fost ajutat de Adrian Chebuţiu şi Coriolan Adrian Preda.

Pentru ca restituirea de TVA aferentă tranzacţiei fictive să nu fie verificată şi descoperită de către autorităţile de stat în domeniu, Said Baaklini a făcut demersuri pentru a exporta cele patru motoare către o societate comercială din Republica Guineea, încercând să îndepărteze aceste mărfuri de pe teritoriul României.

Având în vedere caracterul urgent al acestei măsuri, Said Baaklini a beneficiat de ajutorul lui Eugen Bogatu, care, în cursul lunii noiembrie 2010, în calitatea sa de director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, i-a furnizat informaţii şi i-a acordat consultanţă omului de afaceri libanez referitor la procedurile vamale şi la modalităţile de a evita controalele autorităţilor legal investite.

Astfel, Eugen Bogatu, pentru a asigura scoaterea celor patru motoare din România în cel mai scurt timp, a intervenit pentru angajarea unui vas comercial pentru transportul mărfurilor în Republica Guineea şi a efectuării tuturor operaţiunilor şi demersurilor portuare necesare pentru ca mărfurile respective să părăsească urgent teritoriul României. În plus, acesta a făcut personal intervenţii pentru a se împiedica descărcarea mărfurilor de pe vas, în încercarea de a evita verificarea şi evaluarea acestora, astfel încât să nu poată fi constatate discrepanţele dintre mărfurile concret îmbarcate pe vas şi documentele comerciale ale acestora.

De asemenea, Eugen Bogatu a pretins în mod direct de la Baaklini suma de 20 de miliarde lei vechi, pentru operatorul portuar SC Umex SA din Constanţa, în virtutea relaţiilor contractuale pe care această societate le-a stabilit cu SC Libarom Agri SRL.

În 26 noiembrie 2010, în Portul Constanţa, marfa cumpărată de SC Libarom Agri SRL Bucureşti de la UCM Reşiţa a fost încărcată pe o navă având ca destinaţie Republica Guineea. Exportul efectiv al mărfurilor a fost împiedicat de intervenţia parchetului.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/actualitate/libanezul-said-baaklini-condamnat-la-sapte-ani-de-inchisoare-pentru-infractiuni-economice-11741320
11741320
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.