Legea privind stingerea creditelor prin cedarea bunului ipotecat, adoptată de Parlament

Autor: Ştefan Pană Postat la 25 noiembrie 2015 499 afişări

Proiectul de lege care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional.

Proiectul a fost adoptat cu 233 de voturi "pentru", o abţinere şi un vot împotrivă.

"Este cea mai fericită zi din viaţa mea de parlamentar. Vreau să vă mulţumesc în numele celor peste 800.000 de familii şi nu numai care au nevoie de acest proiect", a declarat iniţiatorul Daniel Zamfir.

Potrivit prevederilor legii, o persoană care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria poate să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat, banca nemaiputându-se îndrepta către alte bunuri sau venituri.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PNL Daniel Zamfir, fiind semnat de alţi aproape 140 de parlamentari PNL, PSD, UDMR, ALDE şi ai minorităţilor.

"Proiectul de lege oferă posibilitatea unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii bunul care a fost ipotecat, atât şi nimic mai mult. Deci, banca nu poate să se îndrepte decât către bunului ipotecat, nu ca acum către toate proprietăţile, veniturile actuale şi viitoare, aşa prevede legea", a declarat pentru MEDIAFAX deputatul PNL Daniel Zamfir, afirmând că nu doar clientul, ci şi banca ar trebui să îşi asume riscul devalorizării.

Potrivit proiectului de lege, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Debitorul trebuie să transmită creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale şi ale executorului judecătoresc sau avocatului, după caz, vor fi suportate de debitor. După comunicare deciziei de către debitor, creditorul nu mai poate urmări codebitori sau garanţii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Proiectul de lege prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Proiectul de lege va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, dacă nu va fi atacat la Curtea Constituţională.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CREDITE,
IPOTECI,
PARLAMENT
/actualitate/legea-privind-stingerea-creditelor-prin-cedarea-bunului-ipotecat-adoptata-de-parlament-14899087
14899087
comments powered by Disqus
Biroul în vremuri de pandemie Biroul în vremuri  de pandemie

Twitter a anunţat săptămâna trecută că angajaţii companiei pot să lucreze de acasă pentru totdeauna, în timp ce angajaţii Google şi Facebook vor adopta regimul de telemuncă până în 2021. Situaţia este una în care se regăsesc angajaţi de peste tot din lume - indiferent că obişnuiau să meargă la birou în clădirea Chrysler din New York, în Burj Khalifa din Dubai sau în SkyTower din Bucureşti. După două luni de work from home, ne întrebăm cu toţii, indiferent de localizarea geografică: mai avem nevoie de birouri? Cum vor arăta acestea la întoarcere?

vezi continuarea
ZF.ro
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
BREAKING. Florin Cîţu dă peste cap TOATE planurile. Economia României se va PRĂBUŞI cu 14%. Explicaţiile fără precedent
Mediafax
Ar putea urma al doilea val de relaxare. Anunţul ministrului Sănătăţii: când se pot redeschide terasele şi plajele Ar putea urma al doilea val de relaxare. Anunţul ministrului Sănătăţii: când se pot redeschide terasele şi plajele
Povestea inexplicabilă a unui poliţist din Suceava: 8 teste de COVID-19 şi tratat cu „Sfântul Paracetamol şi Cuvioasa Vitamina C”. De două luni nu scapă de virus
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Degetul erect COMENTARIU Valeriu Suhan Degetul erect
COMENTARIU Valeriu Şuhan: N-a scăpat nici doctorul Arafat...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.