DEZASTRU pentru cei cu credite în franci elveţieni. Ce a decis Curtea Constituţională
Preşedintele CCR Valer Dorneanu a anunţat marţi că legea care ar fi permis persoanelor cu credite în franci elveţieni să-şi convertescă în lei datoria la banci, a fost declarată neconstituţională deoarece încalcă principiul bicameralismului.
"Nu se poate face conversie la data la care s-a luat creditul. Solutia la data incheiererii contractelor e gresita. Principalul motiv pe care am respuns acesasta lege e încălcarea principiului bicameralismului", a anunţat Dorneanu.
Potrivit preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive.
Primul motiv menţionat de Dorneanu ţine de „încălcarea gravă a principiului bicameralismului” în sensul că între propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











