Lecţia alpilor elveţieni poate fi aplicată şi în România: "Turismul nu înseamnă doar cifre şi vizitatori, ci şi poveşti, emoţii"

Autor: Mirabela Tiron Postat la 19 septembrie 2025 33 afişări

Lecţia alpilor elveţieni poate fi aplicată şi în România: "Turismul nu înseamnă doar cifre şi vizitatori, ci şi poveşti, emoţii"

România îşi poate construi un brand  în turism, bazat pe sustenabilitate, infrastructură şi gestionarea atentă a mediului, după modelul elveţian, potrivit oficialilor Camerei de Comerţ Elveţia–România.

„Turismul nu înseamnă doar cifre şi vizitatori, ci şi poveşti, emoţii şi mândria de a arăta lumii cine suntem. România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie de suflet, iar noi, la Camera de Comerţ Elveţia–România, vom continua să sprijinim această transformare prinparteneriate, dialog şi încredere în potenţialul autentic al ţării”, a spus  Adriana Cioca, Preşedintele Camerei de Comerţ Elveţia–România.

CCE-R a organizat o conferinţă dedicată viitorului turismului din România. Discuţiile s-au concentrat pe modul în care România îşi poate consolida vizibilitatea internaţională, poate construi o identitate de brand coerentă şi poate dezvolta forme de turism competitive. E. S. Massimo Baggi, ambasadorul Elveţiei, a subliniat analogiile dintre turismul elveţian şi cel românesc, insistând pe modul în care  zona Alpilor a reuşit să îşi construiască un brand de excelenţă bazat pe sustenabilitate, infrastructură de calitate şi gestionarea atentă a mediului–elemente pe care România le are deja în potenţial şi pe care le poate pune în valoare.

De asemenea, el a amintit sprijinul Elveţiei pentru proiecte de cooperare în inovare şi dezvoltare regională, ca pietre de temelie pentru o creştere durabilă a turismului.

„Crează ca un Dumnezeu, ordonă ca un rege, munceşte ca un sclav.Sunt cuvinte atribuite lui Constantin Brâncuşi, iar acest lucru trebuie să îl facem şi noi pentru destinaţia turistică România”, a spus Adrian Adam, Director Executiv, Singureni Manor.

România are un potenţial turistic unic, încă insuficient valorificat. De la atractivitatea Bucureştiului pentru city break-uri şi evenimente MICE, la potenţialul Braşovului în turismul montan, de la „comorile ascunse” ale Transilvaniei până la resursele balneare şi spa, România se poate poziţiona ca o destinaţie autentică, diversă şi sustenabilă.

„Turismul nu înseamnă doar atragerea de vizitatori, ci şi construirea mândriei locale, susţinerea unei creşteri responsabile şi crearea unei identităţi care să fie atât credibilă, cât şi aspiraţională”, s-a subliniatîn cadrul dezbaterii.

Prin acest eveniment, CCE-R îşi reafirmă rolul de platformă de dialog şi colaborare între companii, instituţii şi profesionişti din Elveţia şi România, având ca obiectiv sprijinirea dezvoltării pe termen lung a României ca destinaţie turistică competitivă în Europa, potrivit oficialilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
turism,
refuz,
vizitatori,
cifre,
emotii,
povesti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.