Lacătul care-i face pe hoţi să vomite instant

Postat la 22 octombrie 2016 438 afişări

Lacătul care-i face pe hoţi să vomite instant

O persoană se apropie de o bicicletă cu un fierăstrău electric. Se pregăteşte să taie lacătul, dar este lovit cu un spray care-l face să vomite imediat. Nu est doar un vis al proprietarilor de biciclete, ci un produs numit SkunkLock, pentru care creatorii încearcă să obţină finanţare via indiegogo, informează The Guardian. 3

"Ne-am săturat de hoţi. Eram cu un prieten când am aflat că bicicleta i-a fost furată. Fusese legată cu două lacăte în valoare de 120 de dolari fiecare", a declarat Daniel Idzkowski, unul dintre inventatorii SkunkLock.

Daniel, alături de Yves Perrenoud, a realizat un lacăt în formp de "U" care atunci când este tăiat elimină un gas, formulă proprie, ce-i face pe hoţi să vomite.

Inventatorii nu au testat produsul într-o situaţie reală, dar a fost testat de ei şi de alţi voluntari. "La un metru distanţă este destul de rău. 99% din oameni vor simţi nevoia să vomite. La 1,5 metru distanţă mirosul este notabil şi reacţia este să te îndepărtezi, iar la trei metri se simte şi mirosul este neplăcut", au spus ei.

Lacătul nu este infailibil deoarece poate fi spart fără ca hoţul să fie nevoit să taie metalul unde este înmagazinat gazul, totuşi creatorii susţin că această activitate ar dura cel puţin 30 de minute, fapt care ar atrage atenţia asupra hoţului.

Inventatorii au strâns până acum 6663 de dolari de la 56 de persoane, adică 33% din suma totală cerută (20.000 de dolari). Tinerii mai au la dispoziţie încă o lună pentru a strânge suma cerută şi a crea teroare în rândul hoţilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.