Kremlinul consideră că raportul britanic privind banii ruşi reprezintă o dovadă de rusofobie

Postat la 21 mai 2018 48 afişări

Kremlinul a declarat luni că raportul deputaţilor britanici, privind "activele dobândite prin corupţie" de către Vladimir Putin şi aliaţii săi, este dovada unei "isterii rusofobice" şi reprezintă o concurenţă neloială pentru afacerile ruse, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Kremlinul consideră că raportul britanic privind banii ruşi reprezintă o dovadă de rusofobie

Marea Britanie este determinată să oprească fluxul banilor iliciţi, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May, după ce parlamentarii au afirmat că banii proveniţi din Rusia şi spălaţi de instituţiile financiare britanice reprezintă un pericol la adresa securităţii naţionale.

"Nu este nimic altceva decât următoarea mişcare a competiţiei neloiale şi neprietenoase", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.â

"Investitorii din orice ţară ar putea fi puşi într-o astfel de situaţie în urma acţiunilor Marii Britanii, când investiţile lor vor fi numite 'bani murdari'", a adăugat Peskov, referindu-se la raportul "Aurul Moscovei: Corupţia rusă în Marea Britanie".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.