Kiwi Finance: 2019 a adus o creştere de 1000% faţă de media pieţei bancare

Autor: Andra Stroe Postat la 17 februarie 2020 75 afişări

Kiwi Finance: 2019 a adus o creştere de 1000% faţă de media pieţei bancare

Kiwi Finance a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 21 milioane lei, cu 27% mai mare comparativ cu anul anterior, şi un volum de credite intermediate în valoare de 950 milioane lei, cu 30% mai mare faţă de 2018. Cu o pondere de 83% din totalul creditelor intermediate, creditul ipotecar standard a fost principalul vector de creştere, urmat cu 14% de creditele de nevoi personale şi 3% credite Prima Casa si credite pentru IMM-uri. Creditul ipotecar standard a cunoscut o creştere, atât ca volum, cu 37% faţă de anul precedent, cât şi ca număr de clienţi, aducând cu 31% mai mulţi clienţi faţă de 2018. Astfel, pe acest segment de credite, Kiwi Finance a ajuns la o cota de piaţă de 8,2% din total piaţă bancară.

„Am avut cel mai bun an din istoria companiei, nu numai ca volum de credite intermediate, cât şi ca sustenabilitate şi calitatea portofoliului. Rezultatele foarte bune de anul trecut s-au datorat în special echipei de brokeri Kiwi, dar şi parteneriatelor cu cele mai active 23 de bănci şi IFN-uri din piaţa românească în acest moment. Totodată, principalii indicatori care au determinat creşterea de 30% comparativ cu 2018 au fost, pe de o parte, creşterea notorietăţii serviciilor Kiwi Finance şi a avantajelor pentru clienţi, cererea solvabilă mare, dobânzile şi costurile bancare accesibile şi, pe de cealaltă parte, o piaţă imobiliară stabilă. Faţă de 2018 remarcăm o creştere uşoară a creditului ipotecar mediu cu 4,4%, aproape în linie cu inflaţia, prefigurând o piaţă imobiliară stabilă şi sustenabilă, fără bule prezente sau crize previzibile la orizont. Ca direcţie generală, industria de brokeraj creşte în fiecare an într-un ritm mai accelerat decât piaţa de creditare, ceea ce arată o evoluţie fireasca de maturizare a acestei industrii. Avem încredere că vom recupera decalajul faţă de ţările avansate, unde industria de brokeraj reprezintă 40-70% din total creditare”, spune Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

Dezvoltarea companiei va continua şi în 2020 pe cele trei direcţii majore prezente în strategia companiei din ultimii trei ani: digitalizarea serviciilor, consolidarea prezenţei la nivel naţional (prin dezvoltarea reţelei de reprezentanţi şi francize Kiwi Finance) şi creşterea performanţei echipei şi a serviciilor oferite clienţilor (prin eficientizarea proceselor şi reducerea birocraţiei). „Experienţa din ţările avansate a validat asocierea puternică dintre nivelul intermedierii şi creşterea reală a PIB pe cap de locuitor. În contextul în care în România avem cel mai mic grad de intermediere financiară din Europa, se impun soluţii agregate ale industriei pentru accelerarea recuperării acestui decalaj. În acest sens, cel mai ambiţios proiect în 2020 pentru noi este finalizarea şi exploatarea platformei digitale de brokeraj care va accelera şi mai mult ritmul de penetrare al industriei în România. De asemenea, anul acesta vom continua proiectele şi parteneriatele care susţin educaţia financiară şi creditarea responsabilă”, adaugă Anca Bidian.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
kiwi finance,
piata bancara

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.