Kimi K3, noul model AI al chinezilor, zguduie piaţa şi ameninţă supremaţia americană
Kimi K3, noul model de Inteligenţă Artificială al start-up-ului chinez Moonshot, lansat vineri, a impresionat prin capacităţile sale apropiate de cele ale celor mai avansate IA americane, unii specialişti din Statele Unite cerând o reacţie rapidă.
Cu noul model, start-up-ul chinez Moonshot AI depăşeşte cu mult precedentul campion chinez DeepSeek V4 Pro şi se ridică la nivelul IA-urilor americane de vârf, precum Fable 5 şi GPT-5.6 Sol, în numeroase aplicaţii, scrie Le Figaro, care vorbeşte de o nouă ameninţare pentru IA americană.
Cu Kimi K3, s-a atins un nou prag, chiar şi numai din punct de vedere al dimensiunii. Acesta a fost construit cu un număr dublu de variabile faţă de cel mai puternic model chinez anterior, DeepSeek V4 Pro, lansat în aprilie.
Moonshot AI se mândreşte astfel că „stabileşte limita superioară a dimensiunii modelelor deschise”. Însă performanţele modelului Kimi K3 au fost cele care au surprins cel mai mult. În prezent, modelele sunt comparate pe baza unei multitudini de parametri şi sarcini date. În acest joc, Kimi K3 se află la un pas de modelele americane de vârf Fable 5 şi GPT-5.6 Sol în numeroase categorii. În anumite clasamente, interfaţa Moonshot AI ocupă chiar primul loc, în special în ceea ce priveşte programarea de aplicaţii sau site-uri web, conform ierarhiei stabilite de platforma de referinţă Arena AI.
„Acest lucru va schimba fundamental cursa către IA pentru totdeauna”, a reacţionat, pe X, Alex Finn, şeful platformei IA Henry Intelligent Machines PBC.
„Este îngrijorător”, a adăugat David Sacks, consilier pe probleme de IA la Casa Albă până în martie.
Antreprenorul vede în această nouă realizare o victorie a Chinei în lupta care opune China Statelor Unite. În timp ce China accelerează şi mai mult, „Statele Unite se încurcă în propriile gânduri”, critică David Sacks, care a adăugat:
„Politicienii şi birocraţii interzic centrele de date, impun tot mai multe reglementări la nivel de stat şi fac presiuni pentru ca noile agenţii federale să aibă puterea de a autoriza cele mai avansate modele.”
Deja foarte populare şi din ce în ce mai utilizate în Occident, modelele chinezeşti au înregistrat, în ultimele luni, un val de interes datorită costului lor, în medie, mai redus decât cel al modelelor americane de vârf, într-un moment în care preţul IA creşte vertiginos.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











