Kievul, ţinta unui nou atac al Rusiei cu drone şi rachete
Cel puţin o persoană a fost ucisă în noaptea de luni, la Kiev, după ce Rusia a lansat un nou atac cu drone şi rachete asupra Ucrainei. Proiectilele au provocat mai multe incendii şi au distrus mai multe imobile, inclusiv o grădiniţă, în capitala Kiev, au declarat oficialii oraşului, potrivit Reuters
Primarul oraşului Kiev, Vitali Klitschko, a declarat că salvatorii şi medicii lucrează în patru districte ale capitalei. O staţie de metrou din centrul Kievului, proprietăţi comerciale, magazine, case şi o grădiniţă au fost avariate, au declarat autorităţile oraşului.
Într-o altă noapte tensionată şi nedormită pentru locuitorii Kievului, mulţi s-au grăbit să se adăpostească în staţiile de metrou. Explozii s-au auzit în tot oraşul, în timp ce unităţile de apărare aeriană se ocupau de respingerea atacului.
Oleh Synehubov, guvernatorul regiunii Harkov, a raportat mai multe explozii în Harkov, al doilea oraş ca mărime din ţară, dar nu a oferit detalii imediate despre pagube.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













