Karina Pavăl, vicepreşedintele Pavăl Holding, face prima declaraţie despre preluarea Carrefour: Această tranzacţie marchează un pas strategic important şi reflectă încrederea noastră în potenţialul pe termen lung al pieţei din România
Grupul Carrefour a anunţat joi, la Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Paval Holding pentru vânzarea tuturor activităţilor sale din România, evaluate la un total de 823 milioane de euro.
„Această tranzacţie marchează un pas strategic important pentru Pavăl Holding şi reflectă încrederea noastră în potenţialul pe termen lung al pieţei din România. Mulţumim echipelor KPMG Legal – Toncescu şi Asociaţii, KPMG în România şi Rothschild & Co pentru profesionalismul şi dedicarea demonstrate pe tot parcursul procesului”, a declarat Karina Pavăl, Vicepreşedinte Pavăl Holding.
Tranzacţia reprezintă una dintre cele mai importante tranzacţii din sectorul de retail din România din ultimii ani şi marchează intrarea Pavăl Holding (acţionar unic Dedeman) în retailul alimentar.
Carrefour România operează o reţea multi-format de 478 de magazine la nivel naţional, incluzând hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate şi unităţi discount, generând vânzări brute de aproximativ 3,2 miliarde euro în 2024.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













