Jiří Menzel a vorbit publicului român despre filmele sale şi despre prietenia cu Milan Kundera

Postat la 06 iunie 2013 56 afişări

Renumitul cineast ceh Jiří Menzel a remarcat, la întâlnirea cu publicul român, organizată în cadrul Czech Film Hunting, că mulţi dintre cei prezeţi au vizionat un film mai în vârstă decât ei, referindu-se la "Sfârşitul vremurilor vechi" (1988), şi şi-a exprimat dorinţa de a sta mai mult în România.

Jiří Menzel a vorbit publicului român despre filmele sale şi despre prietenia cu Milan Kundera

 Menzel a mulţumit celor 200 de persoane venite miercuri seară la Palatul Ştirbei pentru a-l întâlni şi a-i vedea trei dintre filme - Vară capricioasă, Sfârşitul vremurilor vechi şi În slujba regelui Angliei.

Regizorul a intrat într-una dintre sălile Palatului, cea în care se proiecta Sfârşitul vremurilor vechi.

"Aţi văzut un film mai în vârstă decât mulţi dintre voi", a spus regizorul privind spre publicul său. "Şi vă mulţumesc pentru asta. Mă bucur că este aşa un interes pentru filmul ceh”, a continuat el, precizând că două dintre proiecţiile din cadrul Menzel Night - O vară capricioasă şi Sfârşitul vremurilor vechi - sunt inspirate de romanele scriitorului ceh Vladislav Vancura.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/jiri-menzel-a-vorbit-publicului-roman-despre-filmele-sale-si-despre-prietenia-cu-milan-kundera-10933492
10933492
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.