”Istoria” familiei Iacob-Ridzi, predată într-o şcoală din Petroşani

Postat la 23 martie 2017 417 afişări

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au demarat o anchetă în cazul unei profesoare care a „predat” la cursuri istoria primarului Tiberiu Iacob-Ridzi şi a soţiei sale, Monica, dascălul fiind filmat, iar imaginile au ajuns pe o reţea de socializare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Istoria” familiei Iacob-Ridzi, predată într-o şcoală din Petroşani

O profesoară de istorie de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroşani le-a vorbit elevilor la ora de curs despre familia Ridzi - Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani şi despre Monica Iacob-Ridzi, fost deputat de Petroşani, în prezent aflată la Penitenciarul Gherla unde ispăşeşte o condamnare pentru fapte de corupţie.

Într-o filmare transmisă live pe o reţea de socializare de elevi se poate auzi lecţia ţinută de profesor în faţa elevilor săi.

Profesorul le-a explicat elevilor cum a furat Monica Iacob-Ridzi, deşi avea copil mic acasă.

„Când bagi mâna până aici în bani, nu te gândeşti că ai copii mici acasă (...) Când ştii că ai copil mic acasă te apuci să faci tâmpenii şi umbli cu bani publici şi furi din bani ca să te aresteze ăştia... Eşti tâmpit? Şi după aia urli că ai copii mici? Păi când ai furat n-ai avut copii mici?”, se aude, în fundal, vocea cadrului didactic.

cititi mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ridzi,
coruptie,
istorie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.