Isărescu: Acţionarii băncilor cu capital grecesc nu au interes să-şi retragă investiţiile

Autor: Raluca Ghinea Postat la 01 iulie 2015 92 afişări

Acţionarii eleni nu au niciun interes să-şi retragă capitalurile din subsidiarele româneşti, întrucât ar pierde dreptul de vot, iar un asemenea comportament nu este sustenabil având în vedere că au reacţionat cel mai bine la cerinţele BNR privind nevoile de capital, spune guvernatorul Mugur Isărescu

"Am avut o colaborare excepţională, exemplară cu acţionarii băncilor româneşti cu capital grecesc şi cu Direcţia de Supraveghere a Băncii Greciei. De câte ori le-am spus că este nevoie de capital au fost cei care au reacţionat cel mai rapid, comparat cu acţionari din alte ţări. Acest lucru este remarcabil. Ce credeţi că i-ar putea apuca pe aceşti acţionari care au făcut asemenea investiţii, au plasat asemenea sume de de bani ca dintr-odată să-şi piardă dreptul de vot? În momentul în care chiar dacă nu contribuie la sprijinirea băncilor româneşti cu capital străin intră în vizorul Direcţiei de Supraveghere, apăi dacă-şi mai retrag şi capitalul", a declarat Isărescu miercuri la briefingul după şedinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară.

El a punctat că aceştia îşi vor retrage probabil în primul rând liniile de finanţare, însă retragerea capitalului este aproape imposibilă, în opinia guvernatorului, şi este precedată de pierderea capacităţii de vot.

"Nu cred că se va ajunge acolo pentru că este un comportament nesustenabil din punctul de vedere al interesului lor", a întărit Isărescu.

Şeful BNR a adăugat că banca centrală monitorizează în permanenţă evoluţiile internaţionale şi interne, fiind pregătită să utilizeze diferitele instrumente de care dispune pentru a menţine stabilitatea financiară din România şi a evita încă de la începuturi "orice fenomen de panică bancară, care în esenţă este un fenomen iraţional".

"Banca Naţională are toate instrumentele deschise, nu avem un instrument sau altul pe care nu putem să-l folosim", a adăugat guvernatorul.

El a menţionat în acest sens că rezervele minime obligatorii constituie un bazin mare de lichiditate, nivelul rezervelor în valută, de 14%, reprezentând "câteva" miliarde de euro.

"Nu există potenţial de retragere de asemenea lichiditate. De asemenea, rezervele minime pentru pasivele în lei reprezintă câteva miliarde bune de lei, care se găsesc sub formă lichidă, iar băncile nu trebuie să apeleze la altceva. În afară de scopul monetar, în subsidiar rezerva minimă obligatorie are şi un rol prudenţial, de a avea lichiditate pentru situaţii deosebite", a spus Isărescu.

Guvernatorul a amintit că, în caz de necesitate, BNR poate fi împrumutător de ultimă instanţă, nu numai prin operaţiuni repo, dar şi prin credit special, asigurând astfel lichiditatea necesară unei bune funcţionări a pieţelor, funcţie pe care nu o au toate băncile centrale.

"Trebuie să recunosc că emoţia este un sentiment firesc şi nu-l putem combate numai cu vorbe, îl combatem şi cu fapte. În astfel de situaţii precum cea din Grecia este natural să apară şi reacţii emoţionale şi, uneori, suprareacţii. E de înţeles că noi sperăm ca raţionalul şi înţelepciunea să prevaleze şi în aceste cazuri, pentru ca deciziile să fie cât mai bune, în special pentru deponenţi", a comentat şeful băncii centrale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ISĂRESCU,
CRIZĂ GRECIA,
CAPITAL
/actualitate/isarescu-actionarii-bancilor-cu-capital-grecesc-nu-au-interes-sa-si-retraga-investitiile-14531060
14531060
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.