Irina Schrotter, designer: „La 22 de ani, mă visam medic dermatolog în SUA.”

Postat la 09 martie 2021 71 afişări

Irina Schrotter, designer: „La 22 de ani, mă visam medic dermatolog în SUA.”

„La 22 de ani, eram studentă în anul al patrulea la Facultatea de Medicină din Iaşi. Abia mă căsătorisem şi opţiunea de a pleca din ţară era foarte serioasă. Mă visam medic dermatolog în SUA. Am terminat Facultatea de Medicină în anul 1989, a venit revoluţia şi, odată cu ea, oportunităţile de a face o afacere în ţară. În aprilie 1990, am înfiinţat prima mea companie, care există şi astăzi, am crescut de la patru colaboratori la peste 800 acum.

Planuri am avut şi am mereu. Pentru perioada următoare, conceptele-cheie sunt două, pentru mine: supravieţuire (economică) şi diversificare în afaceri, folosindu-ne de oportunităţile momentului. Curaj, ştiinţă, creativitate, putere de muncă avem. Sperăm ca, pentru prima oară în aceşti 30 de ani, instituţiile statului să se mişte la fel de repede ca noi, cei din mediul privat. Şi atunci vom depăşi şi această perioadă extrem de complicată.“

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.