Oţelăria Mobarakeh din pro­vin­cia Isfahan din Iran a avut anul trecut o producţie de oţel de puţin pes­te 7 milioane de tone. Spre com­paraţie, producţia de oţel a României a atins în 2024 circa 1,35 milioane de tone. Mobarakeh este cel mai mare producător de oţel din Iran, iar ţara mai are încă două oţelării mari.

Pentru a oferi o altă imagine a dimensiunilor, Mobarakeh are 27.000 de angajaţi, cât are locuitori un oraş mai mic din România, cum este Sebeşul. Mobarakeh şi o altă oţelărie mare, Khuzestan, au fost bombardate în martie în atacuri americano-israeliene.

Producţia a fost închisă. Anga­jaţii au rămas fără salarii. Oţelăriile pot fi considerate ţinte normale într-un război, deoarece din oţel se con­struiesc tancuri şi vapoare militare.

În cazul Iranului, oţelul, prin export, reprezintă una dintre cele mai mari surse de valută după petrol, gaze şi petrochimie. Iar acest lucru atrage atenţia asupra a două lucruri: că Iranul, spre deosebire de multe state europene, are o industrie a oţelului imensă, apoi că produce atât de mult oţel că îşi permite să exporte.

Iran se plasează în clasamentul World Steel Association pe locul 10 mondial la producţia de oţel brut, cu o cantitate de 31,4 milioane de tone în 2024.

În acelaşi top, Germa­nia este prezentă cu o producţie de 37,2 mili­oane de tone de oţel, ceea ce o pla­sează pe poziţia a 7-a.

Prin urmare, se poate spune că una dintre cele mai sancţionate ţări din lume este în aceeaşi ligă la pro­ducţia de oţel cu cea mai indus­tria­lizată economie din Europa.

În clasament, în afară de Ger­mania, Iranul nu mai are niciun stat european în faţă. Iranul este cel mai mare producător de oţel din Orientul Mijlociu. Oţelăria Mobarakeh deţine şi ea acest titlu.

Cu toate că a fost bombardată şi producţia a fost oprită, unitatea con­tinuă să aprovizioneze piaţa cu ma­terie primă, potrivit presei iraniene.

Conform unor surse locale, Iranul are o capacitate de producţie de oţel de 33 de milioane de tone pe an, însă oţelăriile nu pot ajunge la cadenţă maximă din cauza restricţionării consumului de energie. Industria de profil, ca multe altele, a evoluat după 2018, anul în care preşedintele american Donald Trump a reimpus sancţiuni Iranului, forţând retragerea investitorilor occidentali. Dacă în acel an industria oţelului importa piese şi utilaje de 4,5 miliarde de dolari, acum importurile sunt dificile şi de multe ori imposibile. De aceea, autorităţile au incercat să imprime industriei un curs spre autosuficienţă, lansând un proiect masiv pentru localizarea producţiei a 26.000 de piese şi utilaje. Depedenţa de importuri s-a redus de trei ori. Industria a luat avânt după Revoluţia Islamică din 1979. Oţelăria Mobarakeh a fost pusă în funcţiune în 1981. Khouzestan este mai veche, fiind înfiinţată în 1967.