Ion Cristoiu: Ordonanţa privind reglementarea pieţei de energie este o capcană uriaşă întinsă PSD

Postat la 12 noiembrie 2022 80 afişări

Ion Cristoiu: Ordonanţa privind reglementarea pieţei de energie este o capcană uriaşă întinsă PSD

Ion Cristoiu: Va începe acum ideea cât de proastă e ordonanţa. Va pierde PSD pentru că PNL nu a vrut şi totuşi acum a fost brusc de acord? O fi zis Iohannis şi băieţii, da, mă le dăm. Dacă e vorba de administrarea ţării mai avem posibilitatea să o corectăm, dar până o corectăm i-am călcat în picioare pe pesedişti.

Ion Cristoiu: Ce face PNL e o prostie pentru că partidul care are imaginea de om de treabă cu pensionarii e PSD, şi dacă le taie toată pensia. Poate să dea PNL 80% că pensionarul zice bă tot PSD-ul mi-a dat.

Ion Cristoiu: Puterea pe care o au PNL şi PSD e folosită pentru a se bate electoral. Şi în loc să am decizii comune clare, pe care le-ar lua şi un guvern minoritar, vom avea decizii din ăstea în care nu ştii cine a influenţat, fiecare dintre ei va încerca să ia decizii electorale.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că liberalii au cedat prea uşor când au acceptat ordonanţa de urgenţă privind reglementarea pieţei de energie până în martie 2025 şi suspectează o capcană întinsă pesediştilor pentru a-i demoniza ulterior.

“S-a adoptat ordonanta de reglementare a pieţei energiei, da?  După ce se adoptă ordonanţa ea trebuie să treacă prin Parlament. După părerea mea e o capcană uriaşă întinsă PSD.

Pentru că va începe acum ideea cât de proastă e ordonanţa. Va pierde PSD pentru că  PNL nu a vrut şi totuşi acum a fost brusc de acord? O fi zis Iohannis şi băieţii, da, mă le dăm. Dacă e vorba de administrarea ţării mai avem posibilitatea să o corectăm, dar până o corectăm i-am călcat în picioare pe pesedişti. Este din start o prostie”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la SMART TV.

Ion Cristoiu spune că PSD va avea de pierdut de pe urma acestei ordonanţe şi nu crede că ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, susţinător şi promotorul liberalizării pieţei de energie, va fi debarcat ca urmare a adoptării actului normativ.

“În calitatea mea de comunist sunt un mare adversar al plafonării, al stabilirii preţurilor la nivel naţional. Uitaţi-vă la lemnele de foc. Poţi să faci aşa ceva în economia de piaţă dacă ai făcut un studiu, dar serios, cât e lemnul şi care e profitul mediu. Şi zicea profitul e 30%. Opa!  Îţi lăsăm numai 10%. Dacă nu studiezi asta omori economia de piaţă. Ce poţi să contracarezi cu asta? Posibilitatea de a specula absenţa de pe piaţă pentru a creşte profitul. Dacă energia costă atâta, nu ai cum să reglementezi. Sunt nebuni?

Cine vrea să piardă? Nici la o editură nu-ţi permiţi să pierzi lucrezi în pierdere că vii cu bani de acasă. PSD va avea de pierdut de pe urma ordonanţei pentru că vor fi nemulţumiri peste tot, se va crea şi o atmosferă aşa... nu va fi debarcat Virgil Popescu. E omul americanilor, s-a dus şi ăla la nuntă. Nu, nu-l debarcă. Prea repede au cedat. Este o temă uşor de făcut PSD-ul comunist. Şi în electoratul PSD sunt foarte mulţi care sunt oameni de afaceri. PSD-ul nu e numai al pensionarilor”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că la rândul lor liberalii au făcut o mare prostie când au susţinut majorarea pensiilor cu 15%, în timp ce PSD a propus 10%.

“Ce face PNL e o prostie pentru că partidul care are imaginea de om de treabă cu pensionarii e PSD, şi dacă le taie toată pensia. Poate să dea PNL 80% că pensionarul zice bă tot PSD-ul mi-a dat. Deci din punctul acesta de vedere e o prostie”, a afirmat publicistul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psd,
ordonanta,
piata

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.