Iohannis: Vom începe discuţia şi cu austriecii, nu trebuie să evităm astfel de discuţii

Autor: Cosmin Pirv Postat la 14 decembrie 2022 25 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va avea întâlniri cu premierul Suediei, care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, şi că trebuie începute discuţii şi cu austriecii pe tema admiterii României în Spaţiul Schengen.

Iohannis: Vom începe discuţia şi cu austriecii, nu trebuie să evităm astfel de discuţii

Şeful statului a spus miercuri că România a făcut paşi importanţi până acum.

„Să convingem Olanda că România merită să intre în spaţiul Schengen, am convins Suedia, care după schimbarea de Guvern a fost foarte reticentă, am convins Suedia că îndeplinim toate condiţiile şi că putem intra pe merit, nu pe milă, şi în final am obţinut ridicarea MCV-ului”, a spus Iohannis.

El spune că va avea o serie întreagă de discuţii pentru a vedea „cum putem să abordăm cel mai bine aceste chestiuni, cum putem să abordăm Austria, Olanda, Bulgaria, cum putem să facem următorul pas”.

„Voi avea întâlniri cu premierul suedez şi sigur vom începe discuţia şi cu austriecii, nu putem şi nici nu trebuie să evităm astfel de discuţii. Până la urmă soluţia trebuie să vină din întregul pachet”, a adăugat şeful statului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
klaus iohannis,
austria,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.